Cum petrece Paștele prezentatoarea Florina Constantinescu: „Anul acesta o să-l…”

De: Cancan
Publicat: 06/04/2018 | 14:21

Pentru Florina Constantinescu, coprezentatoarea emisiunii „Se zice că…”, de la TVR 2, Sărbătorile de Paște sunt un prilej de bucurie, dar și de evadare la munte, fără a face un pas în afară locuinței. Vedeta este insărcinată în șase luni, dar a povestit că și-a amenajat o cabană chiar în curtea casei, pe care o va decora în ton cu Sărbătorile Pascale. Mai mult, pentru prima dată, fiul său, Nicholas, în vârstă de numai doi ani, o va ajută în bucătărie.

„În ultimii ani, mi-am petrecut Sărbătorile Pascale acasă, la Pitești, alături de familie, unde-i cald și bine… cum se spune. În spatele casei ne-am construit o căbănuță rustică, cu un loc mare de luat masa, cu o sobă frumoasă, aranjată cu tot ce trebuie ca să petrecem în ea „ca la munte”. În fiecare an, de Paște, decorez căbănuța cu iepurași, cu puiuți, cu coșulețe cu ouă, cu tot felul de elemente de butaforie care te poartă într-o poveste. În noaptea de Înviere mergem la biserică și luăm lumină, apoi venim acasă, umplem masa cu bunătățile făcute de mamă și de bunica și ne bucurăm împreună de Sărbătoarea Domnului. Anul acesta o să-l pun pe Nicholas, băiețelul meu, să coloreze ouăle… sper să ne mai rămână și nouă câteva întregi. Dar abia aștept să mă bucur de bucuria lui”, a spus Florina.

În ceea ce privește cadourile… „Anul acesta iepurașul a preluat ștafeta de la barză și vine cu un dar absolut minunat… încă un bebe. Așa că nu-i mai cerem nimic! Poate… 1 milion de euro, dacă mai are loc în coşulet”, a glumit ea.