Cum s-a îmbrăcat Niculina Stoican la înmormântarea lui Petrică Măţu Stoian. Nu a ţinut doliu. FOTO

Publicat: 10/11/2021 | 17:01

Astăzi a fost zi de doliu pentru lumea muzicii populare românești, Petrică Mâțu Stoian a fost condus pe ultimul drum, de apropiați, colegi și fani. Printre cei care s-au aflat în permanență lângă cortegiul funerar a fost Niculina Stoican, cea care s-a ocupat îndeaproape de organizarea înmormântării.

Niculina Stoican a fost cea care s-a ocupat de pregătirea priveghiului pentru Petrică Mâțu Stoian, iar în ziua înmormântării a avut grijă ca toate lucrurile să decurgă bine. Contrar așteptărilor, aceasta nu a purtat doliu și a apărut la înmormântare îmbrăcată într-un cojoc crem în motive tradiționale românești, veșmânt reprezentativ pentru membrii Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova, din care și Petrică Mâțu Stoian a făcut parte vreme de 14 ani.

Niculina Stoican împreună cu colegii de breaslă au oferit un moment unic în memoria colegului lor. Ansamblul de muzică populară a interpretat melodiile regretatului artist, iar Niculina Stoican a fost în primul rând al grupului și s-a arăta vizibil afectată de tot.

(CITEȘTE ȘI: PRIMELE IMAGINI DE LA ÎNMORMÂNTAREA LUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN. FLORI, LACRIMI, MUZICĂ ȘI APLAUZE PENTRU REGRETATUL INTERPRET)

Petrică Mâțu Stoian a fost condus pe ultimul drum

Luni, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian  a fost depus la Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova. Regretatul artist a fost așteptat de familie, de apropiați și de membrii Ansamblului, alături de care Petrică Mâțu Stoian a stat ani de zile. Ieri, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a fost adus de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” la Teatrul ”Marin Sorescu”.

Sute de oameni s-au adunat la Teatrul ”Marin Sorescu” pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Petrică Mâțu Stoian. Așa cum era de așteptat, muzica populară, care i-a fost atât de dragă interpretului, răsună trist, în ultimele ore înainte de înmormântare.

În cele din urmă, regretatul artist a fost condus pe ultimul drum. În urmă cu doar câteva minute cortegiul funerar a ajuns la cimitirul Ungureni, acolo unde Petrică Mâțu Stoian își va dormi somnul de veci.

(VEZI ȘI: NICULINA STOICAN, VĂZUTĂ FĂCÂND ASTA CHIAR ÎN ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII LUI PETRICĂ MÂŢU STOIAN! GESTUL SURPRINZĂTOR AL CÂNTĂREŢEI, DUPĂ SCANDAL)