Cum se acordă zilele libere părinţilor care stau acasă cu copiii, cât timp școlile sunt închise

Publicat: 19/03/2020 | 16:30

Părinții pot sta acasă, cu copiii, cât timp școlile sunt închise din cauza coronavirusului. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii. Iată cum se acordă zilele libere părinților care stau acasă cu copiii.

Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ. Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul net

Ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria raspundere, conform căreia celălalt părinte nu a solicitat o zi liberă în acel an și nici nu o va solicita.

Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor.

Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația de a elibera pentru acesta o scutire medicală, se arată în informarea publicată pe site-ul oficial al Guvernului, gov.ro.