Cum se apără Adriana Bahmuţeanu, după ce s-a spus că s-a îngrăşat: „Mâncarea este o plăcere a vieţii”

Publicat: 20/02/2024 | 15:09

În ultima perioadă, Adriana Bahmuțeanu a intrat sub lupa cârcotașilor și a fost destul de criticată pentru faptul că a început să acumuleze câteva kilograme în plus. Faptul că vedeta nu mai are silueta de altă dată nu le-a scăpat răutăcioșilor, care nu au pierdut timpul și au criticat-o aspru. Chiar dacă nu o mai afectează astfel de comentarii, Adriana Bahmuțeanu a venit cu replica și le-a dat peste nas celor care îi critică forma fizică.

De ceva timp, Adriana Bahmuțeanu trăiește o frumoasă poveste de dragoste. George Restivan este cel care a reușit să o facă, din nou, fericită, iar acum viața este cât se poate de roz pentru brunetă. Bărbatul de lângă ea îi spune zilnic cât este de frumoasă, așa că faptul că a acumulat câteva kilograme în puls nu o afectează pe brunetă. Cu toate acestea, vedeta s-a apărat, recent, în fața celor care o critică.

(CITEȘTE ȘI: ADRIANA BAHMUȚEANU A CÂȘTIGAT PROCESUL CU VICTORAȘ MICULA! CE SUMĂ TREBUIE SĂ-I PLĂTEASCĂ MILIONARUL VEDETEI)

„Mâncarea este o plăcere a vieţii”

Așa cum spuneam, în ultima perioadă, Adriana Bahmuțeanu nu a mai fost atentă la silueta ei, dându-și frâu liber poftelor culinare. Astfel, prezentatoarea TV a căpătat câteva kilograme în plus, iar cârcotașii au observat imediat asta.

Acum, vedeta a răspuns criticilor pe care le-a primit și le-a transmis celor care s-au luat de silueta sa că pentru ea nu contează câte kilograme are. Se simte bine în pielea ei, își dorește să își satisfacă poftele culinare și nu vede niciun motiv pentru care nu ar face asta. Mai mult, vedeta le-a transmis tuturor doamnelor și domnișoarelor să nu mai țină tot felu de diete și să își satisfacă toate poftele.

„Îmi permit. Nu am stresul ăsta că o să mă îngraș, să nu mănânc, să țin postul cu apă sfințită, de la chiuvetă. Nu! Eu consider că și mâncarea este una din plăceri și dacă vedem ceva și ne place, de ce nu? De câteva zile tot vreau să mănânc o prăjitură și n-am reușit.

Eu mă simt foarte bine în pielea mea, nu văd de ce să mă feresc, să mă ascund, să mint. Nu! Mâncarea este una dintre plăcerile vieții, așadar, fetelor, mâncați, nu vă mai abțineți atâta de la mâncare, că pe lumea cealaltă ajungem toți oase”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu, pentru WOWnews.

Adriana Bahmuțeanu este mândră de silueta ei /Foto: Facebook

Adriana Bahmuțeanu, din nou mămică?

Relația dintre Adriana Bahmuțeanu și George Restivan pare că merge cât se poate de bine. Bărbatul este îndrăgostit până peste cap de partenera sa și chiar își dorește un copil cu ea. Însă, Adriana Bahmuțeanu deși împărtășește aceleași sentimente puternice de iubire spune un „nu” clar atunci când vine vorba de copil. Ajunsă la aproape 50 de ani, vedeta consideră că nu mai este momentul pentru un asemenea pas.

„Și-o dori George un copil, dar nu alături de mine, că eu nu mai fac copii la vârsta mea. Mie nu mi se pare ok ca la 50 de ani să mai faci copii și să îi crești și să îi susții când au cea mai mare nevoie. Gândește-te cum aș arăta eu la 70 de ani, cu un copil de 20 de ani, care nu mai e copil e adolescent, e un tânăr care are nevoie de susținere, de suport, de bani, de energie, ca să își facă un drum în viață. Eu cred că fiecare lucru se face la timpul lui și nu după scripturi.

Dacă până acum lui i-a dat Dumnezeu un copil și mie doi, e bine să ne mulțumim cu atât, să îi creștem frumos pe cei pe care îi avem. Așa da, ca să batem recordul de cea mai în vârstă mamă sau cel mai în vârstă cuplu, dar, dar altfel nu ai cum. La 70 de ani ești cam sleit de putere, cam bătrân. La școală o să îl întrebe dacă a venit cu bunicul și de fapt e cu tata. Nu e ok, există un timp pentru fiecare lucru în viață. L-ai depășit, la revedere. E complicat la o vârstă, deci răspunsul e nu”, spunea Adriana Bahmuțeanu.

(VEZI ȘI: VESTEA DECESULUI A DEVASTAT-O PE ADRIANA BAHMUȚEANU. “ÎI DATOREZ VENIREA PE LUME A FIULUI MEU, EDUARD”)