Cum se înțelege Andreea Bălan cu sora iubitului ei. ”Cumnata” a dat din casă

Publicat: 14/07/2021 | 18:00
sursa FOTO: Instagram

Andreea Bălan și Tiberiu Argint formează un cuplu de aproximativ un an. Iar, acum, sora iubitului ei a dezvăluit ce fel de relație are cu artista și cum se înțeleg cele două.

După divorțul de George Burcea, Andreea Bălan și-a găsit linitea în brațele lui Tiberiu Argint. Cei doi își trăiesc povestea de dragoste discret, departe de ochii curioșilor, însă din când în când le împărtășesc fanilor momentele speciale pe care le petrec în diverse vacanțe.

Într-una dintre vacanțe, artista a publicat o fotografie cu sora lui Tiberiu Argint și le-a transmis fanilor că între cele două s-a legat o prietenie strânsă. ”Atunci când prietenia se întâmplă”, a scris Andreea Bălan în dreptul imaginii postate cu noua ei cumnată, care a strâns aproape 7.000 de aprecieri din partea fanilor. (CITEȘTE ȘI: ADREEA BĂLAN A LĂSAT FETIȚELE ÎN GRIJA LUI GEORGE BURCEA ȘI A PLECAT LA SCHI CU IUBITUL)

Andreea Bălan i-a cucerit iremediabil rudele iubitului ei, iar cumnata sa are numai cuvinte de laudă la adresa ei: ”Cu Andreea mă înțeleg foarte bine. Este foarte caldă, muncitoare și ambițioasă, iar atunci când ne întâlnim râdem cu lacrimi”, a spus Sonia Argint, care se înțelege foarte bine cu artista, pentru VIVA.

”Sunt, în sfârșit, liniștită”

Vedeta a mărturisit că în prezent se simte foarte bine și își concentrează toată atenția asupra celor două fetițe ale sale. De asemenea, relația cu Tiberiu Argint merge ca pe roate și îi aduce liniștea la care tânjea de multă vreme.

”Sunt, în sfârșit, liniștită, sunt fericită, toată perioada cu separarea, cu divorțul, a trecut. A trecut aproape un an, în februarie se face un an. Și sunt foarte, foarte liniștită, și mă concentrez foarte mult pe fetele mele, și vreau ca această latură, această parte personală să o țin pentru mine.

N-am putut să ascund nimic și nici n-am vrut să ascund nimic. Toată viața mea a fost o carte deschisă, de la 12 ani de când m-am lansat, dar deocamdată această parte o țin pentru mine și când va trebui să aflați ceva o să vă povestesc. E important să ai sprijin și susținere și să fie cineva alături de tine”, a declarat Andreea Bălan.