Cum şi-a făcut apariţia „Spaima litoralului”. Nuntă mare în lumea interlopă

De: Cancan
Publicat: 08/07/2017 | 19:05

La cheful cu lăutari s-au gătit berbecuţi la proţap şi s-a aruncat cu bani. Dedicaţiile au curs până când poliţia a intervenit şi i-a rugat pe petrecăreţi să oprească muzica, pentru ca oamenii din cartier să poată dormi.

Cununia vine la doar câteva luni de când duşmanii lui Vizi executau focuri de armă spre palatul în care a locuit. Oarecum sătul de scandaluri, după cum însuşi mărturiseşte, Vivi Fizidean a ales să-şi refacă viaţa complet şi este decis să se mute în America. Interlopul din Arad o cunoaşte pe aleasa inimii sale încă din copilărie.

“Este cea mai minunată zi din viaţa mea, mă bucur de eveniment şi de iubita mea. De 25 de ani ne cunoaştem şi ea a venit din America să ne căsătorim”, a spus Vivi Fizidean.

La scurt timp, a intervenit Laura: “Eu locuiesc acolo şi va veni şi el, astfel că ne vom face o viaţă împreună”. “Da, voi pleca, ne vom muta în Atlanta, în America”, a spus Vivi Fizidean. (VEZI AICI: Nu mai prinde ”naţionala”, dar nu pune la suflet! Torje a făcut o noapte de şpriţ cu ”băieţii răi”!)

Petrecerea, care s-a ţinut la vila unui prieten de-al interlopului, a fost precedată de primirea oaspeţilor. Printre aceştia s-a aflat şi naşul mirilor, faimosul afacerist Nuredin Beinur, cunoscut şi ca „Spaima litoralului”.

Afaceristul constănţean a fost primit, la Arad, cu muzică şi miei la proţap. Însă, anterior petrecerii, naşul Beinur a fost plimbat cu o caleaşcă de lux pentru a se familiariza cu cartierul noilor săi fini, aşa cum se observă din imaginile obţinute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

Eu ţi-am promis că o să îţi fiu naş, am venit cu plăcere, te cunun din plăcere, mi-ai fost prieten şi îmi vei fi”, i-a spus Beinur lui Vivi, care a replicat imediat: “Şi eu mă bucur de prietenia ta”.

Spre seară, petrecerea s-a înteţit, iar puţinii invitaţi, aleşi pe sprânceană, au început să arunce cu miile de euro. Până la urmă, cineva a reclamat la 112 că nu poate să doarmă, iar la vilă a venit şi poliţia. Muzica s-a oprit, însă petrecerea a continuat până în zori. (CITEŞTE ŞI: CANCAN.ro ”desecretizează” dosarul unuia dintre cei mai respectaţi ”mafioţi” ai României! El era ”Împăratul” litoralului în anii ’90! Ploi de bani la lăutari cum nu vezi nici la şeici, primul Porsche + tovărăşia cu Beinur, Hagi şi Gheară şi…)

ALIN TERENTE

This browser does not support the video element.