Cum și când se depune contestație la BAC 2018, sesiunea de toamnă

Publicat: 01/09/2018 | 12:43
Contestație BAC 2018 toamnă. Elevii care au susținut examenul maturității în sesiunea de toamnă au aflat azi rezultatele.

Contestație BAC 2018 toamnă. Elevii care au susținut examenul maturității în sesiunea de toamnă au aflat azi rezultatele. Cei care sunt nemulțumiți trebuie să știe că pot depune contestație.

Contestație BAC 2018 toamnă. Contestațiile vor putea fi depuse sâmbătă, 1 septembrie, între orele 12:00 – 16:00. În perioada 2-5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale. 45.052 de elevi s-au înscris la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat, 28.488 de candidaţi fiind din promoţia 2017-2018, iar 16.564 de candidaţi provin din seriile anterioare. (Află aici ce notă ai luat)

Contestație BAC 2018 toamna. Candidații au nevoie de media 6 pentru a promova

Contestație BAC 2018 toamnă. Au fost note de peste 9, cea mai mare înregistrându-se în București-  9,8.  În total, 11 absolvenţi au avut medii peste 9, iar 9.603 au obţinut medii peste 6.Cei care nu sunt mulțumiți de notele opținute, pot depune azi, 1 septembrie, cererile de contestații. Termenul limită este de ora 16.00. (Citește și: Bacalaureat 2018. Rezultatele contestatiilor la BAC 2018, de la Edu.ro)

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Rezultate Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Argeş la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Alba la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Bacău la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Bihor Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Bistriţa-Năsăud Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Botoşani la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Brăila la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Brașov la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din București la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Buzău la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Călăraşi la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Caraş-Severin la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Cluj la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Constanța la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Covasna la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Dâmboviţa la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Dolj la Bacalaureat 2018  toamnă

Rezultatele din județul Galaţi la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Giurgiu la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Gorj la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Harghita la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Hunedoara la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Ialomiţa la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Iaşi la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Ilfov la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Maramureş la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Mehedinţi la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Mureş la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Neamţ la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Olt la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Prahova la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Sălaj la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Satu Mare la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Sibiu la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Suceava la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Teleorman la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Timiș la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Tulcea la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Vâlcea la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Vaslui la Bacalaureat 2018 toamnă

Rezultatele din județul Vrancea la Bacalaureat 2018 toamnă

Angie Voicu