Cum va arăta Crăciunul în Piața Sfatului. Autoritățile locale din Brașov au anunțat „planul” de pandemie

Publicat: 13/12/2020 | 09:41

Flavia Boghiu, viceprimarul orașului Brașov, a anunțat că în Piața Sfatului vor fi montate 20 de căsuțe, dar fără să se organizeze un târg de Crăciun.

Activitatea economică va fi permisă doar micilor meșteșugari brașoveni, pentru a-i sprijini în această perioadă dificilă.  „Având în vedere problemele cu care se confruntă micii comercianți în această perioadă, propunerile din partea consilierilor locali, precum și discuțiile pe care Primăria Brașov le-a avut cu micii comercianți, Instituția Prefectului și DSP, în urma analizei și a evaluării posibilității de permitere a desfășurării activității operatorilor economici în spațiul public – respectiv, în Piața Sfatului, Primăria Brașov a luat decizia de a acorda autorizație de ocupare a spațiului public în perioada următoare agenților economici interesați.

Știm că toată lumea își dorește în această perioadă să simtă spiritul sărbătorilor, dar acesta nu este un târg de Crăciun. Faptul că permitem acestor operatori economici să își desfășoare activitatea în Piața Sfatului este pentru a-i sprijini, dar nu va semăna cu ceea ce a fost în anii anteriori, la târgurile de Crăciun.

Casuțele sunt de două ori mai puține

Cele 20 de căsuțe, de două ori mai puține decât anii trecuți, vor fi dispuse de o latură și de alta a Casei Sfatului, fără a fi înconjurate de alte căsuțe. O altă modificare din acest an este că nu se vor comercializa și servi produse alimentare sau băuturi. Singurele lucruri care se pot comercializa sunt produsele făcute de micii meșteșugari și produsele alimentare ambalate – dulcețuri, șerbet etc – care vor putea fi cumpărate pentru a fi dăruite sau consumate acasă. Vor avea prioritate comercianții din Brașov“, a explicat Flavia Boghiu pentru brasovcity.ro.

Primăria Braşov a luat această decizie în urma consultărilor cu agenţii economici, Direcţia de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului.

Bradul din Piaţa Sfatului a fost adus în urmă cu o săptămână, iar iluminarea acestuia, împreună cu celelalte decoraţiuni pentru Sărbătorile de Iarnă, a fost pornită duminică seara, pe 6 decembrie, însă, spre deosebire de anii anteriori, fără a avea loc un eveniment cu această ocazie.

Citește și: Râzi cu lacrimi! Ce a scris Dan Negru pe Instagram, după ce a văzut ofertele de Revelion în Poiana Brașov: „Îmi fac concurență”