Cumpara marturiile Oanei Frigescu si ajuta un copil

De: Cancan
Publicat: 16/02/2010 | 00:00

Pe o suprafata desfasurata de peste 10.000 de metri patrati va asteapta 150 de firme cu oferte speciale pentru toate gusturile si buzunarele. Rochii de mireasa, bijuterii, restaurante, formatii, parade de moda, dar si demonstratii gratuite de coafura si machiaj sau recitaluri ale unor trupe cunoscute constituie tot atatea atractii pentru cei care se pregatesc de marele eveniment al vietii lor. Organizatorul targului, Revista Ghidul Miresei, impreuna cu Fundatia Mereu Aproape au initiat o licitatie caritabila cu obiecte de la nuntile VIP. Astfel, se va licita pentru obiecte personale donate de vedete de la nunta proprie, printre care amintim butonii de ginere ai lui Jorge, jartiera de mireasa a Roxanei Ionescu, pusculita pentru bani a lui Dan Negru, paharele de sampanie ale lui Madalin Ionescu, marturiile Oanei Frigescu sau cravata de mire a lui Dan Teodorescu. Chiar daca la licitatie veti putea admira si obiecte mai valoroase, precum rochia de mireasa a Catalinei Mihaescu sau sacoul de ginere al lui Dan Fintescu, cele mai multe obiecte sunt accesibile buzunarului oricarui fan al acestor vedete. Prin achizitionarea lor se va aduce o raza de speranta pentru doi copilasi catre care vor merge sumele adunate, si care vor avea astfel sansa la vindecare si la viata.