”Cupola de foc” lovește România. Ce măsuri anunță autoritățile

Publicat: 20/07/2022 | 10:16

Cupola de foc de deasupra Europei se extinde până în România. În Portugalia, Spania și mare parte a Franței, căldurile puternice au făcut ravagii în ultimele zile, zeci de oameni pierzâându-și viața din cauza temperaturilor extreme. 

Meteorologii spun că valul de aer tropical se intensifică începând de astăzi în zona ţării noastre. Acesta vine din partea de vest şi sud-vest a Europei şi va provoca caniculă în sud-estul continentului timp de o săptămână.

Temperaturile din România încep să crească, de mâine, mai întâi în regiunile din vestul ţării, unde s-ar putea apropia de 35-36 de grade, apoi va cuprinde toată România, astfel că la finalul acestei săptămâni temperaturile vor porni de la 30 de grade Celsius şi pot ajunge până la 38-40 de grade.

VEZI ȘI: PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE SĂPTĂMÂNI. CUM VA FI VREMEA PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUNII AUGUST

Vor fi temperaturi măsurate la umbră, atrag atenţia meteorologii, ceea ce înseamnă că, din cauza disconfortului termic deosebit de accentuat, valorile termice resimţite vor fi mult mai ridicate.

Ce măsuri pregătesc autoritățile

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a anunțat măsurile care s-au luat în București pentru perioada de caniculă. De asemenea, acesta spune că o grijă principală o reprezintă furnizarea de apă rece”

”Noi am convocat Comitetul pentru Situații de Urgență și am luat măsurile necesare pentru a depăși, sper eu, cu bine toată această perioadă de caniculă, care probabil va începe în zilele următoare. Astăzi, la București nu suntem în situația caniculei, dar va fi o temperatură relativ ridicată, 33-34 de grade. În acest scop, principalele griji le avem în legătură cu furnizarea de utilități.

Și dacă mă gândesc la utilități, în primul rând mă gândesc la apa rece pe pentru că asta e perioada aceasta de caniculă. Toți bucureștenii trebuie să aibă acces la apă. Cu apa caldă este o problemă endemică în București, astfel încât n-aș putea să dau asigurări că toate zonele Bucureștiului vor fi acoperite cu apă caldă. Relații mai multe puteți să solicitați la Termoenergetica, la Primăria Capitalei.

În ce mă privește, urmăresc cu mare atenție situația apei reci în Capitală și vreau să-i asigur pe bucureșteni, pentru că Bucureștiul se aprovizionează cu apă din două surse independente, Dâmbovița și Argeșul. Debitele acestor 2 râuri sunt suficiente pentru a asigura pentru perioada următoare apa rece în Capitală. Apele Române ne-au dat asigurări că deși debitele sunt în scădere, vor epura apa necesară”, a declarat prefectul Capitalei, Toni Greblă.