Curs valutar 20 septembrie 2019. Cum încheie săptămâna EURO și DOLARUL

Publicat: 20/09/2019 | 13:18

Curs valutar 20 septembrie. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,74 lei/euro, 4,28 lei/dolar, 5,34 lei/liră sterlină. Astăzi, dolarul a crescut față de cursul valutar anunțat joi, însă moneda euro a rămas la aceeași valoare.

Euro rămâne la 4,74 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a atins cea mai ridicată valoare în faţa leului din 3 iunie 2019. Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019  (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.

Băncile comerciale au anunţat pe 19 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,75 lei şi 4,80 lei.

Dolarul creşte la 4,29 lei, faţă de 4,28 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 3 septembrie dolarul a atins cea mai ridicată valoare din 4 ianuarie 2017. Pe 24 iunie, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din 1 februarie 2019. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a crescut ieri uşor, dar a rămas la 5,34 lei, şi a atins cel mai ridicat nivel din 3 iunie 2019. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7415 lei/euro, 4,2846 lei/dolar, 5,3458 lei/liră sterlină, 4,3236 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,06%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,14%.