Cutremurător! Ce au aflat anchetatorii despre victimele din accidentul aviatic produs în Cuba

De: Cancan
Publicat: 20/05/2018 | 09:16

Tragedia aviatică produsă în Cuba vineri, 18 mai, la puţin timp după decolarea de la Havana a îngrozit lumea. Peste 110 oameni și-au pierdut viața, după ce un avion s-a prăbușit, iar 20 dintre aceștia erau chiar preoți. Mulți dintre anchetatori și-au făcut cruce și s-au rugat când au descoperit acest amănunt, necunoscut până de curând. Atât ei, cât și unii cei care au aflat ulterior cred că ceva rău se va petrece în lume din cauza faptului că printre victime se aflau foarte mulți slujitori ai Domnului. Sunt însă și câțiva oameni care văd în această nenorocire un semn divin.

Una din cutiile negre ale Boeingului 737-200, care s-a prăbuşit vineri la puţin timp după decolarea de la Havana, a fost găsită, a anunţat sâmbătă ministrul cubanez al Transporturilor. Această cutie neagră, intrată în posesia comisiei de anchetă, se află „în stare bună”, a declarat Adel Yzquierdo.

„Trebuie să o primim şi pe cealaltă în orele următoare”, a mai spus Adel Yzquierdo, ministrul cubanez al Transporturilor.

Cutia ar trebui să înceapă rapid să ofere anchetatorilor primele informaţii după prăbuşirea vineri a acestui avion care urma să asigure legătura între Havana şi Holguin, la circa 670 de kilometri est de capitală, şi era închiriat de compania publică cubaneză Cubana de Aviacion de la Mexicain Global Air, cunoscută şi sub denumirea de Aerolineas Damojh.

Potrivit unui nou bilanţ anunţat sâmbătă de ministrul cubanez al Transporturilor, prăbuşirea avionului s-a soldat cu 110 morţi, dintre care 11 străini, şi trei răniţi. Printre persoanele care şi-au pierdut viaţa se numără şi 20 de preoţi ai unei biserici evanghelice, scrie Agerpres.După acest accident, cel mai grav produs în Cuba în aproape trei decenii, noul preşedinte de la Havana, Miguel Diaz-Canel, a anunţat imediat lansarea unei anchete.

Direcţia generală aeronautică civilă mexicană a anunţat trimiterea unei echipe de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze să facă lumină în această tragedie, în timp ce Boeing a constituit o echipă tehnică pentru a răspunde eventualelor necesităţi ale aceloraşi autorităţi.