Cutremurător. Un copil de 5 ani a fost găsit lângă trupul neînsuflețit al mamei sale. Fusese ucisă de coronavirus cu 12 ore în urmă

Publicat: 27/03/2020 | 10:21

Pandemia de coronavirus face din ce în ce mai multe victime, la nivel mondial, iar în unele cazuri drama este amplificată de o poveste de viață cutremurătoare. Autoritățile locale din Georgia – Statele Unite ale Americii – au făcut o descoperire nu numai șocantă, ci și emoționantă în același timp.

În timp ce erau efectuate verificări pentru a se afla dacă oamenii aflați în izolare, la domiciliu, au nevoie de ceva sau întîmpină probleme de sănătate, cei implicați în acțiunea respectivă au ajuns și la casa unei femei de 42 de ani.  Cadrele medicale au constatat că femeia murise cu 12-16 ore înainte de a fi descoperită, potrivit Independent. Alături de trupul ei neînsuflețit stătea… băiețelul de 5 ani, care se afla în casă atunci când aceasta s-a stins din viață.

Cadrele medicale l-au preluat, acum, pe băiat, și nu se știe – încă – dacă este infectat sau nu cu COVID-19. Informațiile sursei citate mai sus transmit că mama băiețelului lucra ca tehnician mamografie la Spitalul Piedmont Newnan şi nu s-a stabilit, încă,  modalitatea prin care a fost infectată cu COVID-19.

(CITEȘTE ȘI: O DOCTORIŢĂ ROMÂNCĂ AFLATĂ ÎN ITALIA ÎN RĂZBOIUL CU NOUL CORONAVIRUS ŞI-A FĂCUT TESTAMENTUL! CARMEN PANTARU I-A FĂCUT MĂRTURII CUTREMURĂTOARE LUI SILVIU ANDREI)