Dan Ciotoi, diagnosticat cu cancer la colon. Artistul, operat de urgență: „Mi-a salvat viața în ultima clipă”

Publicat: 31/01/2024 | 18:05

Ultima perioadă a fost una extrem de grea pentru Dan Ciotoi. Solistul trupei Generic s-a confruntat cu unele probleme de sănătate, iar în cele din urmă a primit un diagnostic greu din partea medicilor: cancer la colon. Acesta a fost la un pas de moarte, au urmat două intervenții chirurgicale de urgență, iar în curând urmează să o bifeze și pe a treia. Care este starea de sănătate a artistului?

Finalul anului trecut a venit cu multe probleme pentru Dan Ciotoi. Acesta a început să se simtă din ce în ce mai rău, așa că a căutat ajutor de specialitate. Însă, până a ajunge la diagnosticul greu și la operația care i-a salvat viața, cântărețul a trecut pe la mai multe cadre medicale care i-au spus că nu are nicio problemă și l-au trimis acasă. Astfel, Dan Ciotoi s-a văzut în cele din urmă prins într-o luptă contra cronometru, dar medicii au intervenit la timp.

(CITEȘTE ȘI: CHIAR ”S-A RUPT LANȚUL DE IUBIRE”! DAN CIOTOI, LIDERUL CELEBREI FORMAȚII GENERIC, DĂ DE PĂMÂNT CU NOUA GENERAȚIE DE CÂNTĂREȚI. ”A DEVENIT UN BALAMUC!” + PROMISIUNEA ARTISTULUI)

Dan Ciotoi, operat de urgență

Așa cum spuneam, în ultima parte a anului trecut, Dan Ciotoi a început să simtă că ceva nu este în regulă și a mers imediat la medic. Însă, primele vizite au fost în zadar, căci doctorii l-au trimis acasă și i-au spus că nu are nimic grav. Însă, simțindu-se tot mai rău, Dan Ciotoi a continuat să caute ajutor și în cele din urmă a aflat diagnosticul greu pus de medici.

„Am avut mai întâi un medic la Târgoviște, care însă mi-a dat drumul acasă, a zis că n-am mai nimic, dar, după externare, nu m-am simțit deloc bine. Am întrebat și alt medic, care pe loc mi-a făcut un CT. Rezultatul l-a speriat, m-a trimis de urgență la București, ca să fiu operat. Păi, dacă mă luam după primul medic, muream cu zile, acasă!”, a declarat Dan Ciotoi, potrivit playtech.ro. 

După ce a fost diagnosticat cu cancer la colon, Dan Ciotoi a ajuns de urgență pe masa de operație. Artistul a suferit o primă intervenție în luna decembrie a anului trecut. Însă, la scurt timp, cântărețul a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, așa că în urmă cu doar câteva zile, în data de 11 ianuarie, a ajuns, din nou, pe masa de operație.

Deși a fost la un pas de tragedie, acum Dan Ciotoi se simte mult mai bine, iar medicii i-au salvat viața. Însă, problemele nu se termină pentru acesta, căci în luna februarie urmează o nouă operație.

„Am fost diagnosticat cu cancer la colon, nu mă feresc să spun, am fost operat în regim de urgență, căci se fisurase o parte din intestin și toată murdăria pătrundea în sânge. Operația a durat cam 3 – 4 ore, mi-au tăiat 12 cm din intestin. Medicul Marius Coțofană este cel care mi-a salvat viața, în ultima clipă.

Mi-a spus că, dacă mai întârziam să vin la spital, la București, muream, cu zile, acasă. Acum am anus contra naturii, dar luna viitoare mai urmează o operație, după 20 februarie, în care mi se va reface circulația. Voi fi ca înainte, ca nou”, a mai spus Dan Ciotoi.

(VEZI ȘI: CÂT TE COSTĂ SĂ ÎȚI CÂNTE DAN CIOTOI ȘI “GENERIC” LA NUNTĂ? TARIFUL NU A FOST ÎNCĂ “INDEXAT”)