Dan de la „Fly Project” şi soţia lui au ales numele bebeluşului. Câte kilograme a luat în timpul sarcinii Raluca Deneş

De: Cancan
Publicat: 30/01/2018 | 12:35

Raluca şi Dan Deneş au fost luaţi prin surprindere de cel de-al doilea copil, pentru că ei nu erau pregătiţi. În cadrul interviului oferit azi la emisiunea „Vorbeşte Lumea”, soţia artistului a dezvăluit că de la casă, dar şi la alte detalii, totul a fost conceput în trei. Cu toate astea, cei doi se simt binecuvântaţi de apariţia micuţului în viaţa lor.

Vedeta a povestit că fiul ei cu Dan de la „Fly Project” va veni pe lume în maximum o lună. Raluca speră ca soţul său să stea în sala de naşteri împreună cu ea, aşa cum s-a întâmplat când a venit pe lume şi fiica lor, Nicole.

„Pentru moment, suntem bine. Nicole e nerăbdătoare, îmi pupă des burtica şi spune «bebe» mereu, dar vom vedea cum va reacţiona atunci când va veni frăţiorul. Tati acum este după ea, aşa cum se întâmplă tot timpul când suntem în oraş. Sunt bine cu toţii, mai avem puţin de aşteptat. Medicul mi-a spus că voi naşte în trei săptămâni, o lună”, a spus Raluca Deneş, soţia lui Dan de la „Fly Project”.

Soţia lui Dan Deneş a spus că a luat 14 kilograme în timpul sarcinii şi că deja au ales un prenume pentru micuţul lor: Andrei.

„Avem o doamnă care ne ajută, e ca-n poveşti domna aceasta şi o mai avem şi pe mama. (…). Păi, am luat în greutate la fel ca şi la Nicole, vreo 14 kilograme. (…). Mi-aş dori din tot sufletul să nas natural, dar bebe nu e poziţionat cum ar trebui, dar mai aşteptăm – poate voi naşte totuşi tot natural. La Nicole a asistat la naştere, i-am spus că mi-ar face plăcere să asiste şi acum la naştere”, a mai mărturisit viitoarea mămică.

Cântăreţul a completat dezvăluirile făcute în legătură cu numele fiului lor şi a spus la ce variante s-au mai gândit. Deocamdată, nu e nimic stabilit.

„Da, suntem norocoşi cu doamna aceasta, dar şi cu părinţii noştri. (…). Dacă nu avem niciun nume, îi vom zice Dan Jr sau Cezar, încă nu ne-am decis la unul în afară de Andrei”, a mărturisit colegul lui Tudor Ionescu.

Dan Deneş s-a născut pe 4 martie 1974, în oraşul Petroşani. De aproape 10 ani, colegul lui Tudor Ionescu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Raluca, soţia sa. Cei doi şi-au oficializat relaţia în luna mai a anului 2014. Primul copil al cuplului, Nicole Marie, a venit pe lume în iulie 2015. În primăvara acestui an, cei doi vor deveni părinţi de băiat.