Dan Nistor, după al șaptelea meci consecutiv fără victorie în Liga I: „Se adâncește criza!”

Publicat: 30/10/2018 | 08:25
Dan Nistor, căpitanul formației Dinamo București, a declarat la finalul partidei pe care alb-roșii au terminat-o nedecis, 0-0 în epilogul ultimei runde a turului acestui sezon regular al Ligii I că criza de la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare se adâncește.

„Nu am reușit să câștigăm, criza se adâncește. 13 puncte… Este urât ce se întâmplă, dar nu avem ce să facem. Trebuie să mergem mai departe, să încercăm să ne calificăm în cupă și să câștigăm la Voluntari. În a doua repriză, spre final, ne-am retras. Cred că ne-a fost frică să nu luăm gol, ca în meciul cu Călărași”, a declarat Dan Nistor, căpitanul formației Dinamo București.

Echipa pregătită de Mircea Rednic nu a reușit decât o remiză, scor 0-0 în deplasare la Chiajna, bifând astfel cel de-al șaptelea meci consecutiv fără victorie în Liga I.

Mircea Axente putea deschide scorul la Chiajna, dar a ratat incredibil din poziție favorabilă. Replica gazdelor a venit imediat însă Nivaldo nu a fost deloc inspirat șutul său ocolind spațiul porții lui Penedo.

Goalkeeperul lui Dinamo a fost eroul „câinilor” în a doua repriză a partidei de la Chiajna, intervențiile incredibile ale panamezul salvându-I pe „câini” de la o nouă umilință.

Pentru Dinamo a fost primul meci al sezonului în deplasare terminat fără gol primit, însă acest lucru nu i-a ajutat prea mult pe alb-roșii, „câinii” terminând sezonul regular pe loc de baraj, locul 12, cu 13 puncte în clasament.