Dana Războiu și soțul ei, Bogdan Enoiu, și-au spus ADIO? Anunțul făcut în urmă cu puțin timp: “O să țin pentru mine dezamăgirile“

De: Cancan
Publicat: 05/01/2019 | 21:31

Anul 2019 nu a început tocmai bine pentru fosta prezentatoare, Dana Războiu. Vedeta, împreună cu soțul ei, Bogdan Enoiu, și cei doi copii, au petrecut sărbătorile de iarnă la Courchevel, cea mai scumpă stațiune de ski din Franța, numită și „perla“ Alpilor francezi. Deși au avut parte de tot confortul în vacanță, fiind cazați la un hotel de 5 stele, Le Palace des Neiges, care se află pe pârtie, unde au plătit mii de euro doar pe cazare (în această perioadă o camera costă în jur de 1250 euro/ noapte), nu au fost ocoliți de probleme.

În urmă cu puțin timp, fosta prezentatoare a postat o fotografie în care apare alături de cei doi băieți, dar și un mesaj, în care pare dezamăgită de soțul ei, iar spre sfârșit descrie familia ca fiind formată doar dintre trei membri: ea și cei doi copii. Și-au spus, oare, Dana Războiu și soțul ei, Bogdan Enoiu, adio? Timpul va elucida acest mister.

Dana Războiu, împreună cu cei doi băieți.

Vacanța noastră s-a terminat. Am petrecut mult timp cu copiii mei, 24/24, timp in care ne-am jucat uno, am schiat, am sărit in pat, am mâncat multe clatite cu nutela, ne-am împușcat cu bile albe, am făcut mate și am scris propoziții complicate in română, am vorbit despre lume, despre oameni, despre noi și despre emoțiile noastre Victor a schiat mult, Marc nu a vrut sa schieze decât doua zile, am stat cu el prin zăpada și ne-am bulgărit cu orele. A fost o vacanța aproape reusita și asta datorită copiilor mei care îmi umplu viata de bucurie. Pentru rolul de mama dau 100% din sufletul meu și imi iese. Si pentru cel de sotie am dat 100% și nu știu dacă am făcut bine. Dragii mei instaprieteni va rog aveți grija cui oferiți timpul vostru, anii voștri, energia și sufletul vostru. Dati-le copiilor voștri și nu veți regreta, dar in rest va rog fiți atenți, fiți înțelepți și ascultați-va instinctul. Nici cei mai vicleni oameni nu va pot păcăli instinctul dacă aveți încredere in ce simțiți. Aveți încredere in voi și in instinctul vostru. Unii oameni sunt foarte toxici, mai ales aceia care încearcă sa va cucerească cu orice preț. Dar pentru ca aici suntem pe Instagram o sa rămân pozitiva, o sa țin pentru mine dezamăgirile și o sa va spun doar ca, deși vacanța s-a terminat, noi trei ramanem nedespărțiți și puternici împreuna. Fiți înțelepți și, cum zic englezii, true to yourself! #iubire #pace #curaj”, este mesajul postat de Dana Războiu pe pagina sa de Instagram.