Dana Rogoz a dezvăluit cum a fost cerută în căsătorie: „Ştia că merge la sigur!”

De: Cancan
Publicat: 28/10/2018 | 12:47

Dana Rogoz a povestit cum a fost cerută în căsătorie în anul 2012, după o relație de 8 ani cu Radu Dragomir. Actrița a mărturisit că și acum este emoționată când își amintește. Alesul inimii ei i-a dăruit un inel în valoare de 3.100 de lei.

Actrița a fost recent martora unei cereri în căsătorie, lucru care i-a amintit de momentul emoționant de acum șase ani. Dana Rogoz a dezvăluit că Radu Dragomir „nu avea dubii în privința răspunsului” ei și că a mers la sigur. (Citește și Dana Rogoz, mesaj pentru femeile care apelează la operațiile estetice. “Aș fi curioasă să aflu…”)

„Radu nu avea dubii în privința răspunsului!”

„Acum câteva zile, am fost martora unei cereri în căsătorie inedite, prin telefon.. Şi uite aşa mi-am adus aminte în detaliu momentul în care Radu a pus celebra întrebare: „Vrei să fii soţia mea?”. Radu nu avea dubii în privinţa răspunsului. Ştia că merge la sigur. Dar voia totuşi să fie pusă întrebarea, fix ca la carte şi să existe răspunsul, în mod oficial. După care să îmi pună inelul.

Tot momentul cererii în căsătorie s-a petrecut în prima noastră rulotă, cumpărată de Radu special pentru a găzdui acest eveniment, dar şi pentru viitoarea lună de miere. Parcase rulota în cel mai bun loc din Praga, cu cea mai frumoasă privelişte. A scos inelul, a rostit întrebarea, am răspuns Da, ne-am îmbrăţişat. Şi am început să plângem, stând aşa îmbrăţişaţi, minute bune. A fost extrem de emoţionant pentru amândoi, deşi hotărârea o luasem fiecare cu mult timp înainte”,  a dezvăluit Dana Rogoz pe blogul ei personal.