Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, “separați” la LOFT! Probleme în paradis?! Ce se întâmplă între “micuțul prezentator” și soție?

Publicat: 25/05/2022 | 23:40

Luna trecută, toată lumea s-a întrebat dacă Gabriela Prisăcariu divorțează de Dani Oțil. Celor doi le-au bubuit, la momentul respectiv, conturile de Instagram cu întrebări. Toate pe această temă. Motivul? Blonda a ieșit în club, la distracție, iar “micuțul prezentator” a rămas acasă. Însă, parcă dorind să dezmintă zvonurile, “matinalul” de la Antenă și partenera lui au ieșit, în weekend-ul trecut, la LOFT București. Au ajuns împreună, însă, în local, au stat, mare parte din timp, separați. Probleme în paradis?! Ce se întâmplă, de fapt, între Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu? CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate imaginile care lasă loc de interpretări.

Dani Oțil pare că a înlocuit-o pe Gabriela Prisăcariu, cel puțin pentru momentele când cei doi ies la distracție. Lăsat, în aprilie, în rol de bonă, acasă cu copilul, “micuțul prezentator”, așa cum este supranumit de oamenii din showbizul românesc, s-a “răzbunat”, din plin, la finalul săptămânii trecute.

Cei doi au fost prezenți la LOFT București, unde au intrat cu un cadou, semn că un amic comun avea un eveniment important de sărbătorit. La masă, “matinalul” de la Antenă a părut să prefere, însă, compania Ramonei Olaru, colega lui de platou de la “Neatza cu Răzvan și Dani”, care era însoțită de Cătălin Cazacu.

Au venit împreună, s-au distrat separat

De partea cealaltă, Gabriela Prisăcariu a stat cu fetele, însă, ocazional, i-a acordat atenție și lui Dani Oțil. Ceva-ceva probleme în paradis ar putea, însă, să fie, din moment ce ambii au stat mai mult separați. Nu vrem, însă, să oferim vreun verdict în cazul relației lor. Cel mai bine e să lămurească ei lucrurile.

Cei doi au petrecut la LOFT București în jur de două ore, părăsind localul împreună. Fiecare s-a distrat în stilul propriu și s-a întreținut cu cine a dorit, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO. Dani Oțil, mai mult, cu asistenta “matinalului” de la Antenă, chiar dacă în jurul lui se aflau mai mulți amici. Compania Ramonei Olaru i-a fost, clar, mai plăcută.

(VEZI AICI: GABRIELA PRISĂCARIU L-A ÎNLOCUIT PE DANI OȚIL! ÎN CE IPOSTAZĂ A FOST SURPRINSĂ SOȚIA MICUȚULUI PREZENTATOR)

O fi relația dintre “micul prezentator” și Gabriela Prisăcariu într-un punct mai sensibil? Rămâne de văzut! Ca întotdeauna, site-ul nostru urmează să vă țină la curent cu cele mai noi informații.

La LOFT, Dani Oțil a părut să prefere compania Ramonei Olaru (Foto: CANCAN.RO)

De unde vine porecla de “micuțul prezentator”

De-a lungul timpului, Dani Oțil a fost numit în publicațiile mondene “micuțul prezentator”, mai ales din cauza faptului că partenerele sale au fost cu câțiva centimetri mai înalte decât el. Porecla i-a fost pusă de mai multe vedete din showbiz. Chiar soția sa măsoară 1,80 m, în timp ce Dani Oțil are doar 1,75 m. Cei doi s-au căsătorit anul trecut, pe 15 mai. Au împreună un băiețel, pe nume Tiago.

(VEZI ȘI: CUM ȘI-A PROTEJAT DANI OȚIL UNUL DINTRE ȘEFI DE UN AMANTLÂC SECRET. POVESTEA „ROMANȚATĂ” A CELEBRULUI CUPLU DE „MATINALI”)

Nu vrea să-i fie naș de cununie: “Mă costă bani”

Dani Oțil și Ramona Olaru au o relație strânsă de prietenie, dar prezentatorul TV a mărturisit că nu vrea să-i fie naș de cununie asistentei TV, care trăiește o poveste de dragoste alături de Cătălin Cazacu.

Eu, din principiu, nu vreau să fiu naş, pentru că mă costă bani. Şi nici nu vreau să îi dau înapoi Ramonei ce a lăsat la nunta mea, atât de repede, mi se pare economic ineficient, deci sunt total exclus din această poveste”, a declarat, recent, Dani Oțil.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult