Dani Oţil şi Liviu Vârciu au atacat în bandă la mare, dar n-au „prins” nimic ”Gemenii combinatori” şi-au pierdut talentul!

De: Cancan
Publicat: 22/07/2016 | 23:26

Oţil şi Vârciu au mers ”pe mâna lui Tudy” la Mamaia

De data asta, prezentatorul a fost surprins de cel mai citit site din România în Breeze (tot la Mamaia), unde a apărut însoţit de Liviu Vârciu. Ce mi-s gagicari ăştia doi luaţi separat, dar atunci când sunt împreună pur şi simplu îi ia valul, nu alta! Dani şi Liviu aproape că nu au ratat nici o ”bucăţică” din club, în sensul că le-au bătut la cap pe toate cu vrăjeală un pic depăşită de băiat frumuşel dar fără cine ştie ce capital. 

Previzibil, cei doi au plecat tot singuri din club, semn că exemplul Tudy este unul tot mai urmat de către tinerii de viitor ai ţării. Dar funcţia de viceprimar e puţin, ţinând cont de cât de tare „tudyeşte” Dani Oţil, mai ales. Acesta ar putea deveni în scurt timp preşedinte, dacă-l mai vedem refuzat şi de alte dame (Cancan a mai scris despre eşecurile în agăţat ale ficiorului şi cu alte ocazii). Ne întrebăm doar dacă, atunci când Dani va fi preşedinte, Mihaela Rădulescu va regreta că l-a părăsit sau se va întoarce la el, să fie prima doamnă.

Tot mai străina Ioana

Deocamdată, cele mai mari şanse să devină „doamna Oţil” le are Ioana Uretu, o tânără de 27 de ani cu care tot noi v-am anunţat, în urmă cu o lună, că Dani are o relaţie, AICI 

Dar Ioana (fată serioasă, cu un mic business, afacere personală, intitulat ”Cărţi, dulciuri şi flori”) pare prea cuminte pentru zvăpăiatul Dani, un semn edificator în acest sens fiind chiar faptul că acesta a preferat să meargă singur pe litoral. 

Oricum, pe mine personal mă îngrijorează faptul că Dani a încercat să agaţe toate domnişoarele sexy din showbiz, în afară de mine. Dar eu ce-am, Dani, de nu mi se acordă şansa unică de a te refuza, ca prietenele mele?!

Ana Manole

This browser does not support the video element.