Dani Oţil şi Răzvan Simion, surprize pentru telespectatori: „E un nou proiect din toamnă!”

De: Cancan
Publicat: 07/07/2018 | 19:27

După ce au anunțat că show-ul „X-Factor” nu va mai fi moderat de ei, Dani Oțil și Răzvan Simion pregătesc noi surprize pentru telespectatori. Iubitul Lidiei Buble a mărturisit că este posibil să prezinte un nou format tv, din toamnă.

S-ar putea să avem un proiect interesant din toamnă, dar tot aşa, este foarte complicat, cu timpul, cu deplasările…am îmbătrânit!, a spus Răzvan pentru viva.ro.

Motivul pentru care nu mai prezintă X-Factor

Au trecut şapte ani. Noi avem Neatza, avem 280 de ediţii pe an, suntem de 10 ani pe post! Nu neapărat am obosit, dar nu puteam să mai ducem. Dani are restaurantul şi competiţiile lui, eu sunt mai nou manager…am 10 copii pe cap, mai multe dube şi date de concert. Ne era foarte greu plus că în anii aceştia am spus cam tot ce era de zis în materie de host la un astfel de show. Întotdeauna am spus că e mai bine să te întrebe lumea de ce te-au retras decât când te retragi. Înţeleg că nu se aplică şi pentru Neatza. Nimeni nu vrea să ne dea de acolo, nu vrea nimeni să se trezească cu noaptea în cap şi atunci ne mint că suntem foarte buni şi ne ţin acolo. Lăsăm loc să se mai schimbe lucrurile. A fost decizia noastră, de anul trecut, din vară. Am anunţat foarte târziu pentru că sunt nişte rigori în materie de comunicare şi atunci…noi le ţinem pumnii, la noi în ogradă se întâmplă asta.”, a mai adăugat Răzvan pentru aceeasi sursă.