Daniel Ghiță, în doliu! “A murit, toată viața m-a educat cu credință!” Imagini sfâșietoare cu sportivul la cimitir

Publicat: 30/04/2020 | 11:19

Daniel Ghiță trece prin clipe cumplite, după ce bunica lui, la care ținea enorm, s-a stins din viață. Chiar dacă este stare de urgență, iar deplasările sunt restricționate, luptătorul a făcut tot posibilul să fie prezent la înmormântarea femeii, care a decedat înainte de Paște.

NU RATA: ÎNCĂ O DRAMĂ ÎN PRESA DIN ROMÂNIA. ROMULUS CRISTEA, UN CUNOSCUT JURNALIST, A MURIT!

Deși ne aflăm în plină pandemie de COVID-19, Daniel Ghiță s-a dus până la Brăila pentru a-și conduce bunica pe ultimul drum. Pe o rețea socială, sportivul a postat câteva fotografii de la tristul eveniment, dar și un mesaj emoționant, prin care le-a mulțumit tuturor care au făcut posibil ca bunica lui să fie înmormântată creștinește.

A murit Bunica mea, Mărioara de la Însurăței – Brăila. Toată viața m-a educat cu credință și îmi repeta să nu fac nimic fără Dumnezeu! Aceste cuvinte sunt tatuate pe mâna mea : Nihil Sine Deo! Toată viața mea l-am simțit pe Dumnezeu în inima mea și la greu îmi arată drumul!

Mulțumesc, tuturor care au făcut totul posibil, ca Mamaie să fie înmormântă, creștineste!

RESTRICȚII. Orașul în care circulația autovehiculelor va fi interzisă pe 1 și 2 mai

Dumnezeu să te odihnească, Bunica mea, dragă! Nu te voi uita niciodată!

Rămân creștin ortodox până la moarte! Credință ne-a ținut uniți de 2.000 de ani și o sa ne țină pe vesnicie! Nihil Sine Deo”, a scris Daniel Ghiță pe contul lui de socializare.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult