Daniel Ghita l-a desfiintat pe Hesdy Gerges: „De aproape un an visam la aceasta revansa”

De: Cancan
Publicat: 30/01/2012 | 00:00
Puternic. Daniel Ghita a demonstrat inca o data ca este unul dintre cei mai valorosi sportivi romani

Daniel Ghita a revenit in ring sambata noapte, in Leeuwarden, dupa o pauza de mai bine de sapte luni, provocata de problemele financiare prin care a trecut circuitul K1. Iar fanii olandezi l-au intampinat excelent pe sportivul roman, care a fost aplaudat la scena deschisa. Adversar i-a fost Hesdy Gerges, cel care il invinsese in martie 2011, dupa o decizie controversata a arbitrilor. Atunci s-a trecut cu vederea o lovitura sub centura data de egiptean, la care Ghita chiar a fost, surprinzator, numarat. „Am fost foarte trist dupa acea infrangere, iar acest meci a fost o sansa excelenta sa-mi iau revansa. Am pus toata ambitia mea in acel croseu de stanga si asa am obtinut victoria. Multumesc, Romania! Vreau sa dedic aceasta victorie tuturor celor care au fost alaturi de mine”, a declarat Daniel Ghita pentru CANCAN. Pentru roman urmeaza o lupta in Croatia, contra ucraineanului Sergei Lascenko. „Ma simt intr-o forma foarte buna si vreau cat mai multe victorii anul acesta. Familia imi ofera linistea de care am nevoie, iar acest lucru este foarte important pentru mine”, a mai spus Daniel Ghita. Felicitat de un mic campion Imediat dupa ce i-a dat lovitura decisiva lui Hesdy Gerges, Daniel Ghita a fost felicitat in ring de unul dintre cei mai mari sustinatori ai sai, Silviu Ionescu, un pusti considerat urmasul sau in K1. Silviu, nascut in Bolintin Deal, a plecat de mic in Franta, acolo unde a inceput sporturile de contact. Intre timp a devenit unul dintre cei mai apreciati sportivi din Hexagon la categoria sa de varsta, reusind cateva victorii de senzatie. Anul trecut, pustiul s-a impus intr-un turneu cu reguli K1 disputat in Franta, la care au fost invitati cei mai buni tineri juniori de mai putin de 32 de kilograme.