Daniela Crudu a dezvăluit ce sex ar putea avea bebelușul: „Doamna doctor a spus că…”

Publicat: 22/11/2022 | 11:43
Daniela Crudu / foto: Facebook

Daniela Crudu a șocat pe toată lumea când a dat vestea cea mare că este însărcinată. Acum, fanii sunt curioși să știe care e sexul bebelușului. Fosta asistentă TV a spus ce sex ar putea avea bebelușul, deși nu este nimic 100% sigur. 

Daniela Crudu se pregătește să devină mamă pentru prima dată și este în culmea fericirii. Chiar dacă mulți nu și-ar fi imaginat-o pe Daniela în această ipostază, fosta asistentă TV a dovedit că se face femeie de casă și că poate avea grijă și de un copil. Ajunsă în cel de-al doilea trimestru de sarcină, „Cruduța” este nerăbdătoare să știe ce sex va avea copilul.

Daniela Crudu, mămică de fetiță sau băiețel?

Invitată în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, Daniela a spus că medicul e de părere că ar putea fi fetiță, însă nu este nimic sigur, asta pentru că bebelușul nu e atât de dezvoltat încât să se poată vedea atât de bine. Ideea că ar putea deveni mamă de fetiță o încântă.

„Acum am 14 săptămâni. (…) Avem nași, sunt prietenii lui Dani din copilărie. Ne cunoaștem foarte bine, ne înțelegem foarte bine. (…) Acum sunt bine, mi-am revenit. Sunt fericită că pot și eu să ies afară, să fac chestii. Nu puteam să fac nimic, că îmi era rău. (…) A fost la doctor și nu s-a văzut. Bine, doamna doctor a spus că ea crede că e fetiță, din ce vede ea. Dar a spus că nu poate să spună 100%”, a declarat Daniela Crudu.

Daniela Crudu / (Foto: CANCAN.RO)

(CITEȘTE ȘI: Unde se mută, de fapt, Daniela Crudu după ce și-a vândut apartamentul: ”E lângă pădure”)

Ce a declarat despre iubitul său

Întrebată dacă iubitul ei își dorește să devină cunoscut, Daniela a spus că este un om simplu, care nu își dorește să apară. Mai mult decât atât, acest lucru face ca relația dintre cei doi să meargă bine și să se înțeleagă, mai spune ea.

”Nu sunt eu destul de cunoscută? Nici nu luam pe cineva care să… (n.r vrea să fie cunoscut). De exemplu, dacă era el cunoscut, ok, dar așa să îmi iau pe unul care să vrea să devină cunoscut, adică pe spatele meu, n-aș fi acceptat niciodată. El este cu treaba lui, nu îl interesează pe el, este discret și asta e cel mai bine. E un băiat simplu, adică nu vrea să pară altceva, e natural și mă iubește. Nu e golan, e cuminte, e sincer. Cu asta m-a cucerit, cu naturalețea lui și cu faptul că e un om bun și mai rar un om bun cu adevărat. Are sufletul bun. Chiar ne potrivim și ne iubim, asta este cel mai important”, a mărturisit aceasta.