Daniela Gyorfi nu poate trece peste mortea mamei sale! Isi paraseste familia si pleaca in America

De: Cancan
Publicat: 09/01/2014 | 19:09

Desprinderea de micuta Maria nu va fi usoara. Danielei i-a fost greu si de Revelion, cand a trebuit sa sustina concerte in toata tara, d’apoi acum, cand va fi la mii de kilometri distanta. Dar este hotarata sa plece. Acolo, urmeaza sa castige niste bani. Si-apoi, spera sa mai uite si de probleme odata aflata departe de ele.

Cu siguranta „uitarea” nu se va petrece peste noapte, caci chiar Daniela recunoaste ca este mult prea devreme sa spuna ca s-a vindecat sufleteste, dupa pierderea mamei. Marturiseste, chiar, ca a avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a depasi aceasta perioada.

„Este greu pentru ca nu mai ai unde s-o gasesti. E greu! Chiar ma uitam acum, cand s-a intamplat evenimentul asta nenorocit, cate parfumuri. Iti dai seama, ii cumparam ca ea era cu bijuteriile, era o femeie mult mai pretioasa decat mine, isi facea manichiura, se aranja. Eu o mai fentez asa, ea imi spunea tot timpul sa ma aranjez, sa port bijuterii …asta este viata. Pana la urma toti murim, mai devreme s-au mai tarziu. Maria intreaba de ea si acum. Vorbeste despre buni Ani, explica ca este la spital, la Doamne-Doamne, nu stie ce inseamna exact”, a declarat Daniela Gyorfi.

_______

Imagini neasteptate! Daniela Gyorfi a ras, a dansat si s-a distrat la doua saptamani de la moartea mamei sale

Cum pot sa schimbe sase ani felul in care arata Daniela Gyorfi! Canta aproape dezbracata, cu chilotii la vedere

_______

„Indiferent unde m-as dus si orice as schimba sufletul ramane la fel, pe el nu-l pot schimba. Ii simt lipsa in fiecare zi, o simt foarte , foarte mult. Cu cat trece timpul, in loc sa se atenueze, ma rog, aceasta bariera dintre noi, faptul ca nu mai este. Asa cum am spus, eu ma consider o femeie destul de puternica si… Ieri am discutat cu un psiholog, sa nu crezi ca nu discut, cu oameni de specialitate, dar mi-au spus ca raspunsul si rezolvarea o am doar eu. Sincera sa fiu, apropo de oamenii care au facut unele comentarii rautacioase, ei nici nu au cum sa inteleaga. Destinul asta este, unii care te blameaza ca faci operatii estetice si spun ca nu conteaza cum arata, uite ca acest lucru conteaza. Spun ca ce conteaza ca iti mor parintii, uite ca conteaza ca iti mor parintii pana la urma. Toti trecem prin aceste etape, oamenii carora nu le pasa nu au sa inteleaga, dar asta este viata. De revelion am cantat, de pe 26 pana pe 30 am tot filmat, am avut evenimente. De revelion am cantat la Tg Mures, la Reghin, am avut patreu spectacole. Am venit acasa pe 1 ianuarie, am petrecut cu Maria, am iesit cu ea in oras, na…”, a declarat Daniela Gyorfi pentru Povestiri Adevarate.

Intr-un fel sau altul, Daniela Gyorfi a reusit sa treaca peste toate, dar recunoaste ca a ales sa cante de sarbatori pentru a mai uita de probleme. Acum, insa, urmeaza o noua perioada grea, caci are de gand sa plece departe de casa, in Statele Unite ale Americii.

Fiica Danieley Gyorfi inca intreaba de bunica sa!

„Anul trecut, in septembrie, cand mi s-a propus sa plec am vorbit cu mama, cu George si initial trebuia sa plecam amandoi. Daca s-a intamplat necazul, George o sa ramana acasa si voi pleca doar eu cu baietii de la Autentic, cu Lorena si cu Axinte. George ramane sa aiba grija de casa, de fata. El este si impresar, are si el plecarile lui cu alti artisti si uite asa. Nu plec foarte mult timp desi….o luna si ceva sa stau departe de tara, nu am stat niciodata atat de mult plecata. Am incercat sa-i spun, e un copil de 2 ani si 11 luni, nu are cum sa inteleaga acest lucru, dar o sa inteleaga pe parcurs ca mama si tatal ei au servicii. O sa imi fie foarte greu, iti dai seama, atunci cand esti plecat chiar si in vacanta doua saptamani tot vrei sa te intorci acasa. Este clar ca o sa-mi fie dor de ai mei, dar asta este situatia. Important este sa-i ofer copilului cei trebuie, nu m-am nascut un om foarte bogat deci trebuie sa cant”, a marturisit cantareata.

A.P