Daniela Iliescu a născut un băiat, iar Culiță Sterp l-a prezentat întregii lumi: “4 kg și 55 de cm, atât are fericirea noastră ”

Publicat: 17/06/2021 | 21:28

Daniela Iliescu a născut azi un băiețel de nota 10, iar prima întâlnire cu micul ei prinț a fost extrem de emoționantă. Emoțiile au fost uriașe și pentru Culiță Sterp care i-ar fi fost alături iubitei sale, chiar în sala de nașterei. Cu sufletul plin de iubire și recunoștință, cântărețul l-a prezentat întregii lumi pe fiul lui, iar imaginea a fost însoțită de câteva declarații impresionante.

Daniela Iliescu și Culiță Sterp au devenit părinți

Inițial, Daniela Iliescu a fost programată să nască pe 10 iunie, însă, după ce artistul Culiță Sterp a fost descalificat de la “Survivor România” și s-a întors acasă, ei s-au consultat și au decis ca bebelușul să vină pe cale naturală, nu prin cezariană. Dacă nu au existat complicații azi, cu siguranță dorința lor s-a îndeplinit. Oricum, vom afla toate detaliile curând de la fericiții părinți.

În mesajul publicat dintr-un spital din Cluj-Napoca, îndrăgitul cântăreț a transmis câteva gânduri copleșitoare și a făcut o promisiune importantă pentru fiul și partenera sa de viață.

“Astăzi, 17 iunie, am văzut cum arată fericirea, până acum pot spune că am trăit degeaba! Nu se poate descrie în cuvinte acest sentiment, aceste trăiri, pe care vă doresc tuturor să le simțiți, pentru că vă schimbă viața cu adevărat ❤️

4 kg si 55 de cm, atât are fericirea noastră întruchipată într-un îngeraș de băia , pe care l-a adus pe lume cea mai frumoasă și cea mai iubită mămică din lume, Daniela Iliescu! Vă iubește tata și o să facă tot ce-i stă în putere să aveți o viață frumoasă și să nu vă lipsească nimic! ❤️”, a scris cântărețul pe contul lui de Facebook.

Daniela Iliescu a născut astăzi un băiețel de nota 10. Ea și Culiță Sterp sunt extrem de fericiți © Facebook

Nu rata: Cum a început povestea de dragoste dintre Culiță Sterp și Daniela Iliescu! Cei doi se plăceau încă din liceu: “Îmi era rușine să o pup”

Proaspăta mămică a distribuit poza de album publicată de Culiță Sterp pe IG Story, însă, înainte să o publice, ea a notat următorul gând: “Bine ai venit pe lume, îngerașul nostru ???”, așa cum puteți remarca în galeria foto a articolului.

Daniela Iliescu și Culiță Sterp, copleșiți de numărul de mesaje pozitive

Apropiații și fanii cuplului s-au întrecut în urări. “Felicitări, Nicolae Sterp și Daniela! Bunul Dumnezeu să-l crească mare și sănătos, să vă bucurați de el!”, “Doamne ajută! Să fie fericit! Dumnezeu să vă binecuvânteze ❤️❤️”, “Felicitări, părinți frumosi!!! Bine ai venit pe lume, minune!! Sa ai o creștere frumoasă și lipsită de griji!!!”, “Dumnezeu să-i dea sănătate, să vă bucurați de îngerașul vostru! Doamne ajută” și “Felicitări! Dumnezeu să-l crească mare și sănătos, să vă aducă numai bucurii, și voi, la fel: să fiți sănătoși, să vă puteți ocupa de viitorul lui ❤️ Doamne ajută!” sunt doar cinci dintre sutele de mesaje primite în prima oră de când a făcut postarea Culiță Sterp.

Descoperă: Daniela Iliescu, despre unul dintre momentele grele din relația cu iubitul ei, Culiță Sterp: “Nu l-am preconizat sută la sută”. Iubita artistului deține 2 afaceri

Sursa foto: Facebook & Instagram / @Nicolae Sterp (Culiță) & @daniela.iliescu