David Popovici s-a impus din nou la proba regină a natației! Ce timp a scos „Rechinul” la Campionatul Național de la Otopeni

Publicat: 09/11/2023 | 23:39
David Popovici a cucerit o nouă medalie / sursă foto: social media

În perioada 9-12 noiembrie 2023 are loc Campionatul Naţional de înot de la Otopeni. Astăzi, David Popovici s-a impus din nou la proba regină a natației, reușind să cucerească o nouă medalie de aur. Iată mai jos, în articol, detaliile.

David Popovici a marcat o nouă performanță. Sportivul în vârstă de 19 ani a reușit să cucerească o nouă medalie de aur, după ce s-a impus din nou la proba regină a natației, de 100 de metri. Tânărul înotător a scos un timp de 46,76 la cursa din finală. De altfel, David Popovici va mai lua parte la proba de 200 metri liber, 100 metri mixt și 50 metri liber.

Vezi și CAUZA NOBILĂ PENTRU CARE DAVID POPOVICI A RENUNȚAT LA MEDALIA DE AUR: „MERITĂ O ȘANSĂ ÎN PLUS LA VIAȚĂ”

David Popovici a fost premiat în deschiderea Campionatului Mondial de Natație din Japonia / Sursă Foto: Instagram

Sportivul s-a impus din nou la proba regină a natației: medalie de aur la 100 de metri liber

Anul acesta, David Popovici concurează la Campionatul Național de Înot de la Otopeni, iar în luna decembrie (5-10 decembrie) va fi la Campionatul European în bazin scurt, care va avea loc tot la Otopeni.

„David Popovici și Aissia Prisecariu, campioni în prima zi a Naționalelor în bazin de 25 de metri de la Otopeni
David Popovici și-a respectat statutul de favorit în proba de 100 de metri liber și a câștigat o primă medalie de aur la Campionatul Național în bazin de 25 de metri de la Otopeni. Campioană națională a devenit și Aissia Prisecariu la 100 de metri spate. Aissia a fost la numai 2 zecimi de baremul de calificare la Campionatul European. Ea a înotat în serii 59,99 secunde (baremul fiind de 59,75).
Rezultatele dinamoviștilor în prima zi (finale):
50 m bras fete
👉Maria Alecsia Tenciu (32,70) – locul 2 la junioare
👉Daria Asaftei (32,83) – locul 3 la junioare
100 m spate feminin
👉Aissia Claudia Prisecariu (1:00,62) – locul 1 la juniori, tineret și seniori
100 m liber masculin
👉David Popovici (46,76) – locul 1 la seniori
4×50 m liber masculin
👉David Popovici, Cristian Lăpădat, Andrei Enache, Dragoș Ghile (1:31,27) – locul 3”, se arată pe pagina de Facebook a CS Dinamo București.

Pe de altă parte, sportivul în vârstă de 19 ani nu va participa la Campionatul Mondial de natație de la Doha (Qatar). Se va axa pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice 2024.

Citește și DAVID POPOVICI ÎL SFIDEAZĂ PE ION ȚIRIAC ȘI REFUZĂ OFERTA ÎN SUA. BANII PROMIȘI L-AU ȚINUT PE LOC: „A ÎNCEPUT ACEST PROGRAM, CU BURSE”

David Popovici: Înotul este doar job-ul meu, iar victoriile sau înfrângerile sunt parte din el”

Sportivul a vorbit și despre reușitele și eșecurile sale, de-a lungul anilor în care a concurat. Tânărul înotător a mărturisit, în cadrul unui intereviu, că sportul pe care îl practică este un job. De altfel, campionul român își dorește să își folosească „imaginea și vocea pentru cauze bune”.

„Fiecare cursă este o oportunitate unică de a demonstra la ce ai lucrat. Lumea nu se va schimba nici dacă voi cuceri 300 de medalii olimpice. Ce va face cu adevărat diferenţa va fi modul în care voi alege să-mi împărtăşesc munca, cum voi face oamenii să se simtă, şi ce mesaj voi transmite. Asta va rămâne – să-mi folosesc imaginea şi vocea pentru cauze bune. Înotul este doar job-ul meu, iar victoriile sau înfrângerile sunt parte din el. Vreau să fiu mai mult decât atât. Poate sună pretenţios, dar această viaţă nou a venit într-un mod abrupt către mine. Oamenii mă recunosc pe stradă. Ei bine, înotul e grozav, dar ceea ce este mai important e să faci bine. Doar fă ceva”, a spus românul, potrivit ElPais.

Sursă foto: social media