De-a râsu’-plânsu’! Pățania prin care au trecut niște gunoieri din Vaslui, din cauza gropilor nesemnalizate

Publicat: 15/05/2022 | 13:46
Mașină de salubritate. Sursă foto: Pixabay

O mașină de salubritate a rămas blocată pe strada Dimitrie Sturza din Vaslui, după ce au intrat cu vehiculul într-o groapă. Evenimentul a dus la un blocaj pentru zeci de minute al traficului, până când au reușit să tracteze mașina. 

Pe strada Dimitrie Sturza din Vaslui, o echipă de la salubritate a avut parte de o experiență neașteptată. Au intrat cu mașina într-o groapă nesemnalizată și au rămas blocați cu autospeciala de 15 tone.

După cum și plouase cu câteva zile înainte, șoferul nu a reușit să mai scoată mașina. Pentru a putea ieși din încurcătură, a fost nevoie de un  buldoexcavator. Traficul a fost blocat pentru zeci de minute din cauza gropii. (CITEȘTE ȘI: O ieșeancă i-a mințit pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie! Ce a pățit tânăra imediat după)

Mașină de gunoi, înțepenită într-o groapă pe o stradă din Vaslui (sursa FOTO: vremeanoua.ro)

Vaslui, plin de gropi. Incredibil ce au făcut localnicii pentru a atrage atenția

Problema gropilor din Vaslui a ajuns deja la nivelul în care localnicii nu mai știu cum să convingă autoritățile să intervină. La începutul acestui an, au organizat chiar unul dintre cele mai ieșite din comun proteste. Au ieșit în stradă și au transformat un drum județean într-un teren de golf.

Pentru a le atrage atenția celor de la Consiliul Județean, au jucat golf în gropile de pe drumul vasluian și au postat imaginile pe rețelele de socializare. Cu această ocazie, au organizat o strângere de semnături pentru a determina autoritățile să repare drumul. 

Protestatar jucând golf în gropile din Vaslui. Sursă foto: Facebook

„Cred că a venit momentul să nu mai credem în speranța că acest drum DJ244A va fi reabilitat de către Consiliul Județean, ei știu doar să pună petice sau arunce gunoiul sub preș, că poate așa prostii nu o să vadă bătaia de joc! Așa că ar trebui sa nu mai fim nepăsători și să începem în a strânge semnături pentru a le cere celor de la județ reabilitarea acestui drum!” , a spus un protestatar pe Facebook. (CITEȘTE ȘI: Bogdan de la Ploiești, glume și provocări într-un mall din Capitală. Reacția fanilor l-a lăsat fără replică)

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult