De-a râsul-plânsul! Un bucureștean și-a înscenat răpirea, pentru a obține bani din pensia mamei sale. Acum se află în arest

Publicat: 08/01/2023 | 13:36
Și-a înscenat propria răpire. Sursă foto: captură Antena 3 CNN

Scenariul desprins parcă din filmele de comedie. Un bărbat în vârstă de 35 de ani din București și-a înscenat răpirea. Ajutat de prietenul lui, cei doi și-au intrat în rolul de agresor, respectiv victimă. Singurul scop al ,,victimei” a fost acela de a încerca să facă rost de bani, din pensia mamei sale. Ceea ce nu s-au așteptat a fost că oamenii legii și-au dat seama cu ușurință că totul a fost, de fapt, o înscenare. 

Mama bărbatului de 35 de ani a avut parte de un adevărat șoc la aflarea veștii că fiul ei a fost răpit. Femeia a primit o filmare în care apare fiul ei, legat de mâini și de picioare. Nici nu a stat bine pe gânduri că a sunat la 112, pentru a cere ajutorul autorităților competente.

Femeia le-a spus polițiștilor că a primit o filmare în care fiul ei apare legat de mâini și de picioare, fiind răpit de persoane necunoscute. Mai mult decât atât, presupușii răpitorii i-au cerut femeii suma de 1.500 de euro, pentru a nu-i face rău fiului său, apoi să-l lase să plece. (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE PE O ȘOSEA DIN CONSTANŢA. TREI BĂRBAŢI AU MURIT PE LOC, DUPĂ CE MAŞINA ÎN CARE SE AFLAU S-A RĂSTURNAT ÎN ŞANŢ)

Au căzut în propria capcană. Planul lor le-a fost dat peste cap de oamenii legii

Cei doi prieteni au ajuns în arest. Sursă foto: captură Antena 3 CNN

Înainte ca mama acestuia să alerteze Poliția, bărbatul a sunat la 112 și a cerut ajutorul, spunând că a fost răpit de mai multe persoane. Acesta a oferit și o adresă, undeva în sectorul 5 al Capitalei. (VEZI ȘI: ANDREW TATE, AROGANŢA SUPREMĂ ÎNAINTE DE A FI ARESTAT! CINE L-A VIZITAT ÎN VILA DIN DUBAI)

Ajunși la fața locului, oamenii legii și-au dat seama că este ceva suspicios la mijloc, motiv pentru care au făcut câteva verificări și și-au dat seama că nu este vorba de o răpire adevărată, ci doar de o înscenare.

Din păcate pentru cei doi, planul lor de a o stoarce de bani pe femeie nu a dat roade. Dimpotrivă, cei doi prieteni au fost arestați pentru 30 de zile pentru șantaj și instigare la șantaj.