De ce mor românii de COVID-19 înainte să fie diagnosticați? Povestea alarmantă a unui pacient din București aflat în stare gravă

De: L.N.
Publicat: 04/04/2020 | 11:59

Povestea incredibilă a unui bărbat din București infestat cu noul coronavirus circulă pe rețelele de socializare și are sute de distribuiri. În prezent pacientul se află internat la spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală.

Cazul șocant a ajuns în atenția unui internaut, prieten cu nașul pacientului diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. Relatarea faptelor evidențioază neprofesionalismul sistemului medical și indiferența cadrelor medicale la simptomele evidente ale pacientului. Mai mult, conform întâmplărilor, a fost nevoie de șapte zile pentru ca bărbatul să fie internat la Terapie Intensivă, deși a prezentat o stare gravă de la început.

”În data de 18.03.2020, finul său a solicitat consult medical din partea ambulanței București. A sosit un echipaj care l-a consultat și, în ciuda stării sale vădit precare de sănătate: febră, dureri, tuse, i s-a spus că nu va fi testat întrucât nu are tuse seacă. A fost lăsat acasă, spunându-i-se să aștepte să își revină deși îi era rău deja din data de 13 martie.”, a mărturisit un cunoscut al pacientului.

CITEȘTE ȘI: Urmează o nouă ordonanță militară. O altă categorie de oameni nu va mai completa declarația pe propria răspundere. Despre cine este vorba

”Soția l-a cărat la propriu spre spital”

”După două zile, situația s-a agravat! Soția sa l-a cărat, la propriu, în mașină, și a mers către „Matei Balș”. Acolo, saturația în oxigen a sângelui arterial a finului său era de 80%, în condițiile în care parametri normali sunt de 95%-100%. Cadrul medical care l-a consultat i-a spus „să se ridice în fund, că nu respiră bine” pentru că “stă aplecat”. Nu l-au oprit în spital nici de această dată. L-au trimis acasă, fără investigații suplimentare și fără să fie testat.

Pe data de 21 martie, fina sa a chemat din nou ambulanța. De această dată, ambulanța nici măcar n-a mai venit. I s-a comunicat, prin telefon, să rămână acasă, să ia tratament conform simptomatologiei, și, dacă în câteva zile nu își revine, abia apoi ar trebui să sune la 112 din nou.

Abia pe data de 22 martie, dupa chinuri intense și stări tot mai grave de sănătate, ambulanța s-a înduplecat să îl ridice pentru a-l interna în spital!”, a relatat un cunoscut al pacientului.

CITEȘTE ȘI: Povestea celui mai tânăr bărbat din România care a decedat din cauza coronavirusului! Fosta iubită a sunat la 112

Rezultatul testului a venit la două zile de la internare

”Calvarul nu s-a oprit aici! A fost testat în ziua în care a fost internat, dar rezultatul a sosit abia după două zile. Chiar dacă starea de sănătate i s-a înrăutățit zilnic și avea nevoie de oxigen și ventilație, abia pe data de 25 martie a fost cuplat la aparate, la terapie intensivă. Aflat în spital, la terapie intensivă, a fost în stare de inconștiență timp de 4 zile și nu-și amintește nimic din ceea ce s-a întâmplat. Întrebat acum, după ce dă semne de revenire, deși îi va fi necesar în continuare un aparat pentru oxigen, cum a fost experiența sa, pacientul spune “am crezut că am murit”.

Am aflat de această situație abia astăzi, după ce bunul meu prieten mi-a spus că DSP-ul și poliția nu au bazele de date coordonate.”, a continuat să povestească martorul.

Și soția pacientului a fost confirmată pozitiv și internată

”Între timp, și fina pacientului despre care v-am relatat a ajuns internată în spital, tot cu COVID-19, iar astăzi s-a petrecut o situație de râsu-plânsu: Poliția a sunat-o, deși era internată în spital, pentru a o ruga să iasa la geamul locuinței să le „facă cu mână” ca să se asigure că respectă carantina. Răspunsul, evident, a fost “vă pot face cu mâna, dar de la geamul spitalului, pentru că sunt și eu internată de câteva zile.”

CITEȘTE ȘI: Ademenit de alcool, un ieșean a încălcat ordinul de protecție al soției și a mers să se răzbune cu bătaie la ea și la fiica lor

La rândul său, prietenul meu a fost contactat de poliție, confirmându-se haosul în care se află. Deși perioada de autoizolare s-a încheiat, stând 14 zile în carantină, de la ultimul contact cu finul și fina sa, poliția a venit la ușa lor pentru a verifica dacă încă sunt în casă.

E de-a dreptul REVOLTĂTOR, dar poate această relatare vă va face să înțelegeți DE CE mor românii de Coronavirus înainte să fie diagnosticați. A fost nevoie de 7 ZILE pentru ca un pacient despre care se știa deja că are o saturație în oxigen a sângelui arterial sub parametri optimi să fie intubat la terapie intensivă! ”, a încheiat bărbatul în postarea de pe Facebook.