De ce nu-l demite Oprescu pe Bold?

De: Cancan
Publicat: 15/07/2008 | 00:00

NABAB. Dintr-un modest profesor de arhitectura, Adrian Bold a ajuns multimiliardar in doar cativa ani petrecuti la primarie Neclintit. Desi era, probabil, primul care trebuia ras de la primarie, arhitectul-sef al Capitalei sta inca, bine-mersi, la locul lui, iar primarul general inca nu isi face curaj sa il demita Bogdan Tiberiu Iacob Arhitectul-sef al Bucurestiului, Adrian Bold, detine probabil recordul acuzatiilor si dezvaluirilor presei intre toti angajatii primariei, in cei 11 ani de cand face legea constructiilor din Capitala. Sa amintim, in treacat, doar scandalul Bordei ori Cathedral Plaza, el fiind cel care a dat firmei Millenium avizul pentru constructia de langa Catedrala Sf. Iosif si care a obligat, intre altele, Primaria Generala sa achite despagubiri de 300.000 de dolari din bani publici. Jumatate din aceasta suma, mentionam, ar fi trebuit suportata din buzunar de catre Bold. Desi acestea sunt doar o mica parte a scandalurilor care l-au avut pe Bold in centru, el ramane, netulburat, in scaun pe mai departe, desi in jurul sau au cazut, deja, destule capete mai putin importante. Care sa fie misterul: se teme cumva Oprescu sa nu se intepe in Bold sau arhitectul are spatele mai tare decat isi imagineaza bucurestenii platitori de impozite? Un raspuns ar fi de dorit sa vina rapid chiar de la cel ales de cetateni tocmai pentru a face curatenie in primarie.