De ce tremură mâinile. Ce recomandă doctorii în astfel de situaţii

De: Cancan
Publicat: 23/11/2017 | 12:26

Medicii susţin că tremuratul mâinilor este un simptom, o parte a unei posibile boli. Cauzele sunt multiple, motiv pentru care persoanele care au astfel de probleme trebuie să meargă, urgent, la un consult de specialitate. Pentru că doar doctorii pot stabili de ce tremură mâinile.

De ce tremură mâinile. Sfatul unui medic specialist

„Important de ştiut este că temorul izolat, singur, fără alte simptome sau semne este, îndeobşte, fără o cauză dovedibilă. Noi îl numim «tremor esenţial». Dar acesta este un diagnostic de excludere, adică îl declari fără cauză doar după ce ai exclus toate cauzele (hipertiroidie, nervozitate, hipoglicemie, boli neurologice, alcoolism, tabagism, etc). Pentru pacienţi, e important de ştiut că tremorul cu o cauză dovedibilă este de obicei însoţit şi de alte simptome (tahicardie=bătăi accelerate ale inimii, umezeala pielii, transpiraţii, senzaţie de nod în gât, sete, insomnii, scădere în greutate, excese în regimul de viaţă, tremorul alor segmente, mers dificil).

Când tremură doar mâinile şi nimic de semnalat pe lângă, nici măcare o cauză declanşatoare (stres, emoţie, chefuri prelungi), este puţin probabil ca medicii să descopere vreo cauză. Simptomul va intra în categoria «aşa te-ai născut», după cum există oameni care, din născare, transpiră mult sau au dureri de cap fără cauză sau toată viaţa lor nu prea au poftă de mâncare fără să fie bolnavi”, a declarat un medic specialist.

De ce tremură mâinile? În concluzie, doar un medic poate stabili cauza exactă. Persoanele care au astfel de probleme trebuie să meargă, urgent, la doctor. Indicat la cel de familie. Pentru că, altfel, riscă să fie plimbate, fără rost, la diabetolog, neurolog, endocrinolog, psihiatru şi tot să nu se stabilească adevăratul motiv.