De la bal, la spital! Peste 70 de elevi şi profesori din Satu Mare, la spital cu toxiinfecţie alimentară, după banchet

De: Cancan
Publicat: 14/06/2013 | 11:08

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, peste 70 de persoane, elevi şi profesori, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe joi noapte între orele 22.30 – 23.00, acuzând dureri abdominale, greţuri şi vărsături.

El a precizat că simptomele au apărut la aproximativ o oră după ce elevii şi profesorii, care participau la banchetul de absolvire a clasei a VIII-a, au mâncat aperitivul.

Conform sursei citate, din cele peste 70 de persoane care au ajuns la spital, 55 au rămas internate pe parcursul nopţii, iar dintre acestea 30 au fost externate vineri dimineaţă.

Constantin Demian a menţionat că patru persoane sunt în stare mai gravă. El a mai spus că angajaţii unităţii medicale au luat probe biologice pentru a fi analizate, informeaza Mediafax.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare au declarat că fac verificări la restaurantul unde a avut loc banchetul de absolvire şi că până în prezent nu a fost luată nicio măsură în acest caz fiind aşteptate rezultatele controlului.

Ionut Chiperi