De la nuntă, la proces! Un tânăr din Botoșani și-a dat în judecată fosta iubită, pentru că l-a părăsit cu o zi înaintea cununiei

Publicat: 20/06/2021 | 16:12

Caz uimitor la Botoșani! Supărat că a fost părăsit chiar înainte de nuntă, un bărbat și-a dat în judecată fosta iubită și i-a cerut acesteia să-i înapoieze toate cadourile făcute oferite în timpul relației lor.

Bărbatul din Botoșani îi cere femeii în instanță toate darurile oferite, inelul de logodnă dar și daune morale. Totul, pentru că fosta parteneră l-a părăsit chiar cu o zi înainte de cununia civilă.

Relația celor doi a început în 2016 și a durat doi ani, perioadă în care bărbatul lucra în Italia. I-a trimis iubitei bani pentru diverse cheltuieli, dar și pentru bilete de avion ca să-l viziteze în Italia. La un moment dat s-au întors împreună acasă și au decis să se căsătorească, iar nunta au programat-o după un an, relatează Botoșani News.

Chiar înainte de căsătorie, în relația celor doi au apărut tensiuni, iar fata l-a anunțat în ziua dinaintea stării civile că îl părăsește. Și nunta programată după un an, pentru care bărbatul plătise în avans restaurantul și muzica, a fost anulată.

Aproape 10.000 de euro ar trebui să îi restituie fosta iubită

Frustrat și ofticat de toate cele întâmplate, bărbatul și-a dat în judecată fosta iubită, cerându-i înapoi banii pe care i-a cheltuit cu inelul de logodnă, școala de șoferi, bijuterii, telefon, dar și pentru biletele de avion. În plângere, bărbatul a spus că, pentru toate acestea, fosta logodnică ar trebui să îi restituie peste 9.000 de euro şi 3.500 de lei. Bărbatul cere, însă, şi daune morale de 10.000 de euro.

Și tânăra a cerut în instanță daune de 10.000 de euro, dar instanța a respins ambele pretenții. Bărbatul nu s-a lăsat, însă, și a făcut apel.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult