Decizia care îngroapă România! „După o astfel de măsură, nu va mai exista nimic”

Publicat: 20/04/2020 | 11:41
Decizia care îngroapă România! "După o astfel de măsură, nu va mai exista nimic"

Profesorul Alexandru Rafila a tras, în repetate rînduri, semnale de alarmă referitoare nu numai la ceea ce se întâmplă în contextul crizei coronavirusului, la nivel medical, ci și – mai ales în ultima perioadă – legate de eventualele măsuri de relaxare pe care oamenii le doresc din ce în ce mai mult.

Totuși, atâta vreme cât pericolul COVID-19 nu a fost îndepărtat, măsurile restrictive trebuie menținute. Gradual, în funcție de evoluția evenimentelor în plan medical, se poate lua în calcul o eventuală relaxare, însă totul trebuie făcut conform unui plan foarte bine stabilit. Alexandru Rafila vorbește despre un calendar care ar trebui să existe, iar domeniul economic nu trebuie neglijat. Foarte mulți

„Indiferent de tipul de măsuri care sunt luate în momentul de față, trebuie să ne gândim la un calendar clar și articulat în ceea ce privește revenirea la o viață normală mai ales în domeniul economic. Am auzit tot felul de teorii cum ar fi: să stăm 12 săptămâni închiși în casă, fără ca vreo activitate economică să se desfășoare”, spune profesorul Alexandru Rafila.

(CITEȘTE ȘI: ASTA SCHIMBĂ TOT! S-A AFLAT ADEVĂRUL DESPRE CORONAVIRUS)

”În lipsa suportului economic, este o utopie!”

Activitatea economică nu poate fi stopată o perioadă lungă de timp și asta pentru că totul ar fi ”profund distructiv” pe termen lung, consideră Alexandru Rafila. Iar sistemul de sănătate poate fi, la rândul său, grav afectat într-o astfel de situație.

”Îmi pare rău, dar acest lucru este profund distructiv. Nu face altceva decât să ducă la imposibilitatea funcționării sistemelor de sănătate. După o astfel de decizie, nu va mai exista nimic! Niciun fel de sistem de sănătate! Pentru că sistemele de sănătate funcționează într-o societate guvernantă de principii economice. Autonomia acestora, în lipsa suportului economic, este o utopie!”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit informațiilor furnizate de dcnews.ro.

(VEZI ȘI: EXPERȚII AU FĂCUT ANUNȚUL-BOMBĂ! PE CE DATĂ EXACTĂ VA SCĂPA ROMÂNIA DE CORONAVIRUS)