Decizia drastică luată de Antena 1 din cauza audiențelor slabe. Ce se întâmplă cu serialul Mangalița, după doar 6 episoade difuzate

Publicat: 31/10/2019 | 12:11
Decizia drastică luată de Antena 1 din cauza audiențelor slabe. Ce se întâmplă cu serialul Mangalița, după doar 6 episoade difuzate

Serialul ”Mangalița”, difuzat de postul Antena 1, s-a dorit a fi un concurent serios pentru ”Las Fierbinți” de la Pro TV, numai că audiențele au fost mult mai slabe decât s-a anticipat. În consecință, a fost luată o decizie drastică.

Înainte ca serialul să debuteze pe post, reprezentanții Antenei 1 erau foarte optimiști în ceea ce privește audiențele. „Mangalița este o satiră a realității din administrația locală a orașelor mici, precum și a societății din aceste orașe. Am vrut să fim cât mai aproape de comicul involuntar al funcționarilor publici, așa că multe situații sunt inspirate din realitate. Vorbind despre personaje, este imposibil ca oricare cetățean al României să nu fi dat nas în nas cel puțin cu o parte din personajele din Mangalița”, a declarat Gabriel Popescu, producătorul general, conform paginademedia.ro.

În urma audiențelor slabe înregistrate, serialul ”Mangalița” nu va mai fi difuzat duminica, de la ora 20.00, așa cum s-a întâmplat cu primele șase episoade, ci vinerea – de la ora 22.15 -, după emisiunea ”iUmor”, precizează sursa citată mai sus.

Filmările pentru serialul de ”Mangalița” s-au desfășurat – pentru aproape două luni de zil – în localitatea Bolintin Vale.