Decizia luată de Constantin Enceanu, după moartea prietenului său, Petrică Mâțu-Stoian: ”Chiar dacă îmi va fi foarte greu…”

Publicat: 14/11/2021 | 19:04
Constantin Enceanu

Constantin Enceanu, prietenul lui Petrică Mâțu-Stoian, a fost devastat de moartea colegului de breaslă și, la scurt timp, a luat decizia: o va face în cinstea cântărețului de muzică populară! Spune că îi este greu, dar își va duce planul până la capăt.

Petrică Mâțu-Stoian a murit fulgerător, după ce își revenise din COVID, boală pe care o avusese în urmă cu o lună. Dar un tratament făcut la o clinică din Reșița i-a adus, se pare, sfârșitul. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, Constantin Enceanu, a fost devastat și, în memoria lui Stoian, îi va compune un cântec, cu dedicație. ”Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam. Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a spus Constantin Enceanu, pentru Fanatik.ro.

Constantin Enceanu, devastat de moartea lui Petrică Mâțu-Stoian

Constantin Enceanu a participat la înmormântarea lui Petrică Mâțu-Stoian și a avut, aproape tot timpul, lacrimi în ochi. ”Foarte greu, foarte greu, dragilor. Nu-mi doream să particip la astfel de evenimente, nu prea mi-au placut astfel de evenimente, chiar dacă am participat, am făcut-o discret și m-am retras pentru că nu-mi plac…astăzi voi fi alături de Petre până când o să arunce țărâna pe el.

Mă gândeam ce o să fie de acum înainte, deocamdată nu ne dăm seama. Suntem încă bulversați, dar deocamdată îl știm lângă noi și tot îl aștept să vină. Nu se poate. Aștept să mă sune, să mă întrebe… Ultima dată când am vorbit cu el a fost joi seara, când am terminat filmările… Am tot vorbit și am tot bătut moneda pe această plecare a lui, pentru că nouă ne-a spus de la filmări că vrea să plece, am tot glumit, i-am spus: Nu pleca. În final, când ne-am despărțit telefonic, joi, pentru că el ajunsese acasă, mi-a zis: Mă duc să mănânc, hai pa, mâine dimineață la prima oră plec. Nu era Petre omul ăla care să ne dea semne că are o afecțiune, că suferă de vreo boală. Știam că are probleme cu inima…

I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine, el să știți că în multe chestii mă consulta și chiar asculta. Aveam puterea de a-l convinge, niciodată nu l-am învățat de rău. Eu cu Petre nu ne-am certat niciodată. Petre nu era omul care să se certe. Voi pomeni de fiecare dată de el, îmi va fi foarte greu, urma să avem și un eveniment împreună. Imaginați-vă cât de greu o să-mi fie să merg la acel eveniment și știu că Petrică nu o să mai vină. Este greu”, au fost mărturisirile făcute de Constantin Enceanu, la biserică.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult