Decizia luată de Laurette după ce fiica ei a fost umilită și bruscată de colegi la școală: ”Da, mi-am cumpărat o…”

Publicat: 10/12/2019 | 10:32

Laurette Atindehou a trăit clipe cumplite în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când fiica ei a fost umilită de colegi la școală. Mai mult, fetița a fost împinsă și a căzut, rupându-și un dinte. Astfel, fostul manechin a luat o decizie radical.

Laurette se mută din Bragadiru, într-o casă nouă în Pipera şi îi schimbă fiicei sale şcoala. Locuinţa a costat peste 110.000 de euro, iar din ianuarie vor locui în ea, scrie Click.ro. 

Laurette a hotărât să o mute pe Serena de la şcoala nr 146 ”I.G. Duca” din Panduri la una din Pipera, acolo unde şi-a luat şi casa. Vara trecută, prezentatoarea tv şi-a vândut vila din Bragadiru, iar cu banii câștigați și-a cumpărat alta, în zona bogătaşilor din Capitală. Vila are 150 mp utili, 4 dormitoare, 3 băi, living, bucătărie şi beneficiază şi de o grădină cu terasă. (CITEȘTE ȘI: FIICA LUI LAURETTE NU VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ LA ȘCOALĂ DUPĂ CE A FOST BĂTUTĂ ȘI AGRESATĂ: “MERGE LA PSIHOLOG ACUM”)

Şi-a transferat fata la altă şcoală

Laurette va avea vecini celebri, precum Andreea Marin, Anda Adam sau Oana Roman. ”Da, mi-am cumpărat o căsuţă aici, însă nu renunţ nici la ideea de a pleca în America. Oricum casa e importantă pentru că pot să o închiriez dacă plec, iar în cazul în care nu m-aş acomoda acolo, vin tot aici. Cred că ne vom muta aici după sărbători. E aproape gata, am aproape tot mobilierul. (VEZI AICI: FIICA LUI LAURETTE, VICTIMĂ A BULLYING-ULUI: “PLINĂ SE SÂNGE, I-A FOST SPARTĂ DANTURA DE UN COLEG CARE NU E LA PRIMUL INCIDENT DE GENUL ACESTA”)

Sunt foarte fericită în primul rând pentru Serena, pentru că o voi muta de la şcoala aceea unde i s-au petrecut lucruri urâte. Îmi doresc ce este mai bun pentru ea, aşa că pasul ăsta face parte din acele lucruri”, a spus Laurette Atindehou, pentru Click.ro.

Micuţa Serena a împlinit vârsta de 8 ani, iar Laurette a scris un mesaj emoționant pe Facebook: ”La mulţi ani, prinţesa noastră! Fie ca lumea să strălucească precum soarele pentru tine, aducând daruri, bucurie şi prieteni adevăraţi, cu care distracţiile vor fi de neuitat! Fiecare zi să fie în culorile curcubeului! Bucură-te de momentele dulci ale vieţii, fugi, sari, joacă-te cu prietenii, mănâncă ciocolate şi creşti sănătoasă!!! Mami te iubeşte mult aşa cum spunem noi înainte de culcare! De la pământ la cer, înapoi şi dincolo de Univers! O  să lupt pentru tine toată viaţa mea, ca să ai numai bucurii şi fericire şi nimeni să nu îţi facă rău”.

 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult