Decizia pe care a luat-o șoferul cu numere anti-PSD! Este vorba de fiul lui

Publicat: 14/08/2018 | 21:22
Răzvan Ștefănescu s-a adresat Avocatului Poporului

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare anti-PSD, a depus marţi o petiţie la Avocatul Poporului care vizează circumstanţele încălcării dreptului la libertate şi demnitate ale fiului său de 8 ani în timpul audierilor de la Poliţie. 

Anunțul a fost făcut de avocatul acestuia, Ioana Mateș, care a informat totodată că a depus o plângere penală pentru ameninţare împotriva lui Gică Anghel, viceprimarul din Alexandria, cu privire la postarea acestuia pe Facebook, în care a adresat injurii la adresa lui Răzvan Ştefănescu. 

În plus, avocatul a anunţat că va depune, împreună cu un grup de 37 de persoane, o plângere la CNCD împotriva Alinei Mungiu – Pippidi.

CITEȘTE ȘI: CINE E ROMÂNUL CARE A STRIGAT “M**E PSD“ ÎN TIMPUL FINALEI DE LA MONTREAL, LA MECIUL SIMONEI HALEP ŞI SLOANE STEPHENS

Ioana Mateş mai spune că a formulat o cerere de consultare a dosarului, chiar dacă acesta a fost clasat, pentru a analiza dacă există elemente cu privire la existenţa unor fapte penale săvârşite în legătură cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, respectiv de a analiza dacă la data întocmirii procesului-verbal de constatare Poliţia Rutieră avea răspunsul autorităţilor suedeze cu privire la valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare.

CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP, REACȚIE ULUITOARE DUPĂ CE A CÂȘTIGAT TURNEUL DE LA MONTREAL! E VORBA DE PROTESTELE DIN BUCUREȘTI VIDEO

″În referatul de clasare se reţine faptul că întreaga corespondenţă cu Suedia a început de la data de 18.07.2018, deci cu 12 zile înainte de organizarea presupusului flagrant”, a precizat Ioana Mateş, potrivit Agerpres.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult