Decizia șoc pe care a luat-o Ioana Ginghină în privința fetiței! ”Ruxandra o să stea la Alexandru”

Publicat: 16/09/2019 | 14:33

În preajma aniversării vârstei de 42 de ani, Ioana Ginghină s-a decis că merită o vacanță alături de prietenele ei, așa că fetița o va lăsa în grija fostului soț, a lui Alexandru Papadopol. 

Ioana Ginghină a recunoscut într-un interviu acordat că relația ei cu Alexandru Papadopol, de care recent a divorțat, este mult mai bună decât atunci când erau împreună.

Ba mai mult, actorul este mult mai implicat în relația cu fiica lui. „De exemplu, și astăzi a dus-o el la școală, deci e foarte bună relația mea cu Alexandru. Aș putea zice că avem o relație chiar mai bună ca înainte, când eram căsătoriți. Lăsând lucrurile urâte la o parte, acum eu îi știu programul, la fel el pe al meu. Îmi spune: «Uite, eu sunt în săptămâna asta în București, dar am spectacol etc.»… Frate, dar nu ți-am știut programul așa niciodată! Avem o relație foarte OK, mă așteptam să fie așa, pentru că noi înainte să ne căsătorim am fost prieteni și, cumva, era normal ca după ce ies toate nebuniile și iese răul din noi, ca să zic așa, să ne relaxăm și să devenim prietenii dinainte’, a declarat Ioana Ginghină pentru Libertatea.

Pe 21 septembrie, Ioana Ginghină împlinește 42 de ani și va pleca într-o vacanță la Roma, unde își va sărbători ziua de naștere. Ea a dezvăluit că fiica ei, Ruxi, va rămâne la tatăl ei cât timp ea va fi plecată. Alexandru Papadopol se află în București în perioada aceea și a fost de acord ca fata să rămână la el.

Vine ziua mea pe 21 septembrie, vreau să plec la Roma cu niște prietene, Ruxandra o să stea la Alexandru. S-a întâmplat ca în weekendul acela el să fie în București. Deci ne înțelegem, adică nu mai ținem cont neapărat de ce scrie pe hârtie. Cred că de la 30 de ani nu mi-am mai ținut ziua. Anul acesta, am zis că ori o fac lată, o megapetrecere la mine acasă, ori plec undeva. Petrecere la mine acasă însemna multă treabă pentru mine și, cum în ultimul timp nu știu cum să scap de treabă, mai bine plec într-o  vacanță”, a mai spus vedeta.