Decizie finală! Călin Geambașu a câştigat custodia fiului său. Câţi bani trebuie să primească de la fosta soţie

Publicat: 09/07/2022 | 17:33

Călin Geambașu are o carieră de succes în lumea muzicii, însă nu s-ar putea spune că a avut acelaşi noroc şi pe plan sentimental. După divorțul de Lavinia Geambașu, cea cu care a fost căsătorit din 2002 până în 2007, Călin a trăit o poveste de dragoste cu Angelica Cadar, femeia care i-a dăruit un băiat, însă nici finalul acestei relaţii nu a fost unul fericit. 

Călin Geambaşu şi mama copilului său „se luptă” de mulţi ani de zile prin tribunale pentru custodia băiatului. În cele din urmă, în 2020, femeia a primit decizia din partea instanţei: minorul rămâne în custodia tatălui.

Însă asta nu e tot. Angelica a mai primit o lovitură dură, asta după ce orchestratorul a executat-o silit. Mai exact, pentru că artistul a câștigat toate procesele pe care i le-a intentat fostei partenere, acum Angelica Cadar este bună de plată.

CITEŞTE ŞI: RĂZBOIUL DINTRE CĂLIN GEAMBAȘU ȘI MAMA COPILULUI SĂU S-A ÎNCHEIAT. A CÂȘTIGAT PROCESUL! „DE DOI ANI TRĂIEȘTE ÎN VAGABONDAJ LUCRÂND OCAZIONAL ȘI ATÂRNÂND PE DUPĂ ALȚII”

Câţi bani trebuie să primească Călin Geambaşu de la fosta soţie

Femeia este nevoită să îi plătească fostului său partener cât mai repede, 35.000 de lei.

31.000 de lei sunt banii pe care trebuie să îi primească Călin, plus 4.000 de lei, onorariul avocatului, decizia Tribunalului fiind definitivă și fără posibilitatea de a face recurs.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ TĂNASE GHEORGHE, la cererea creditorului GEAMBASU CALIN ALEXANDRU, împotriva debitorului CADAR ANGELICA.

Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art.622 alin.3, împotriva debitorului CADAR ANGELICA, în oricare din modalităţile prevăzute de lege, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 31.000 lei, debit principal, 4000 lei onorariu avocat reprezentând debit şi accesorii, la care se adaugă cheltuieli de executare în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă 1664/22.03.2019 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul 3781/94/2018 ramasa definitivă prin Decizia nr. 583A/19.03.2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.

3781/94/2018. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac”,  au decis judecătorii.

Pe lângă acestă sumă pe care femeia i-o datorează artistului, conform judecătorilor, până în momentul în care fiul lor va împlini 18 ani, Angelica Cadar este obligată să îi plătească acestuia și o pensie alimentară lunară.

Călin Geambaşu şi fiul său