Declarația șoferului care a intrat, în plin, cu mașina în oameni pe o stradă din Moscova: ”Regret tot. Nu asta mi-am dorit!”

De: Cancan
Publicat: 17/06/2018 | 22:24

A fost stare de alertă pe străzile din Moscova, după ce un taxi a intrat într-o mulţime de oameni. Opt dintre ei au fost răniţi şi transportaţi la spital. Anarbek Uulu, şoferul taxi-ului, susţine că nu a vrut să intre în ei.

„N-am vrut, am încercat să apăs pedala de frână. Am intenționat să las o persoană să treacă, atunci am vrut să apăs frâna, dar în secunda următoare am apăsat accelerația. Credeam că am piciorul pe frână. Nu știu cum de s-a întâmplat, am intrat în oamenii de pe trotuar. M-am speriat, m-am dat jos și am început să fug. Regret tot, nu asta mi-am dorit.”, a declarat șoferul.

A fost alertă în Moscova

Un taxi a intrat în mulțime în capitala rusă. Au fost cel puțin opt victime. Incidentul s-a petrecut cu o zi înainte de meciul dintre Mexic şi Germania, în cadrul Campionaului Mondial de Fotbal. Șoferul ar fi încercat să fugă de la faţa locului, fiind prins ulterior de poliţie. Vestea a ajuns până în Anglia. Jurnaliştii de la The Sun au anunțat că printre victime se numără şi câţiva suporteri mexicani. (CITEȘTE ȘI: INCIDENT TRAGIC LA MOSCOVA, ÎN TIMPUL CAMPIONATULUI MONDIAL! SUNT CEL PUȚIN OPT VICTIME!)

Potrivit autorităţilor ruse, nu a fost vorba despre un atac terorist. Şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi a pătruns cu autoturismul pe trotuar, în apropierea Pieţei Roşii. Dintre cele 8 victime, o femeie se află în stare gravă.