Delia Budeanu a primit diploma de excelenta pentru jurnalism european

De: Cancan
Publicat: 07/11/2008 | 00:00

Delia Budeanu, cunoscuta realizatoare TV, a fost recompensata pentru talentul sau de catre Eurolink House of Europe, care i-a acordat Diploma de excelenta pentru jurnalism european. Distinctia reprezinta o recunoastere a profesionalismului doamnei Budeanu, care in prezent realizeaza talk-show-ul „Oamenii timpului nostru”, difuzat de postul Antena 2, precum si a calitatii de fin observator al culiselor televiziunii in perioada comunista, pe care le prezinta in cartea LIVE. In iunie, cand si-a lansat romanul autobiografic, Delia Budeanu marturisea ca a scris aceasta carte in incercarea de a-si explica ce s-a intamplat cu ea in anii comunismului. „Ne faceam ca ii luam in serios, ca ei sa ne lase sa ne traim vietile. De fapt, in timp ce noi ne faceam ca traim, ei ni le furau”. (G.D.)