Delia, într-o vacanță de 5 stele în Maldive! Locurile exclusivite în care se relaxează cu soțul ei, înainte de concertul din Chișinău

Publicat: 08/11/2019 | 14:04

De câteva zile bune, Delia se relaxează pe superbele plaje din Maldive împreună cu soțul ei, Răzvan Munteanu. Îndrăgita cântăreață a părăsit România la scurt timp după ce a susținut un concert extraordinar în Cluj-Napoca, unde au fost prezenți peste 8.000 de oameni. Pentru vacanța de cinci stele, artista a plătit o mică avere…

Citește și: Imagini +18 la iUmor! Cum apare Delia Matache e fără precedent în televiziunea din România

Delia, într-o vacanță de 5 stele în Maldive

Republica Maldive se numără printre destinațiile preferate ale cântăreței Delia. Astfel, ea și-a programat o vacanță la începutul acesti luni în țara insulară, formată dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian. Peisaje divine, cocotieri deosebiți și plaje cu nisip alb fin… dar și alte locuri speciale s-au aflat pe lista extravagantei artiste. Ea și soțul său s-au cazat într-un resort unde un sejur de 6 nopți cu mic dejun costă 10.000 de euro, potrivit Antena Stars.

Astăzi, după ce s-a trezit și s-a plimbat puțin pe superba terasă a vilei, construită aproape de malul oceanului, jurata de la “iUmor”, s-a decis să ia micul dejul pe plajă împreună cu partenerul ei de viață.

Acestea sunt câteva dintre imaginiule făcute publice pe Instagram Stories, în această dimineață de Delia © Instagram

Citește și: Delia, selfie incendiar într-un prosop de baie. Cât de mult a lăsat să se vadă în poză

Delia a devenit soția lui Răzvan Munteanu în 2012

Artista și Răzvan Munteanu s-au căsătorit în urmă cu șapte ani. “Da, se poate spune că suntem o echipă, dar am trecut de acest stadiu cumva, nu mai este vorba doar despre noi doi. Soțul meu este unul dintre partenerii de la Global, el și Lucian Ștefan sunt asociați, iar eu și Global lucrăm împreună. Lucrurile nu se mai desfășoară doar între noi doi, am trecut de perioada în care el mă însoțea la concerte și atât, acum lucrurile sunt mult mai complexe. Noi nu discutăm non-stop despre cariera mea, încercăm să nu fie atât de profesională treaba, mereu. În casă, cum să fie?!Cum este peste tot, la fel, nu suntem foarte diferiți de restul oamenilor.

Nu aș ierta răutatea, nu aș putea să iert un om rău, această problemă fundamentală de agresivitate, violență, răutate. Nu aș putea să accept și nici să iert.

Sunt Delia, eu ca soție nu sunt deloc altfel față de cum sunt eu ca om, sunt aceeași, sunt același om. Într-o probabil continuă schimbare, odată la ceva vreme, cu mofturi, cu problemele unei femei. (râde) Cu chef de lucruri sau fără chef de lucruri. Sunt un om absolut normal și nu mi se pare că sunt diferită de alți oameni în viața mea de zi cu zi, ci doar atunci când apar pe sticlă sau când mă manifest artistic, atunci se face diferențierea. Și nu aș spune că este o mare diferență între Delia căsătorită și Delia necăsătorită, sunt la fel, muncesc la fel”, a declarat Delia într-un interviu mai vechi oferit pentru revista VIVA!

Pe 22 noiembrie, Delia Matache va face show în Chișinău, capitala Republicii Moldova. Artista va urca pe scena pregătită special pentru ea la Palatul Național, iar fanii moldoveni și nu numai sunt nerăbdători să cânte împreună cu excentrica vedetă.