Delia Matache reacționează în scandalul momentului cu Gheboasă! Ce a transmis artista

Publicat: 10/08/2023 | 22:18
Delia Matache/ Sursă foto: Instagram

Prestația artistului Gheboasă de la Untold a fost aspru criticată de multă lume. Numeroase personalități au intervenit în scandalul momentului și și-au exprimat opiniile. Delia nu a făcut o declarație publică, însă a lăsat de înțeles un mesaj cât se poate de explicit.

În ultimele zile, Gheboasă a fost protagonistul unui mega-scandal. Concertul pe care l-a susținut la Untold i-a adus multe critici, iar prestația a fost dezbătută intens în ultimele zile. Mai exact, trapperul din Târgoviște a fost blamat pentru versurile obscene pe care le-a cântat în fața miilor de spectatori veniți să se distreze până în zorii zilei.

Delia, mesaj cu subînțeles la adresa trapper-ului Gheboasă

Delia a susținut și ea un concert în deschiderea festivalului Untold, care a avut loc weekend-ul trecut, la Cluj-Napoca. Recent, artista a publicat pe platforma de divertisment Tik Tok un videoclip de câteva secunde, în care repetă de mai multe ori un cuvânt obscen, care face parte din versurile lui Gheboasă.

Delia a publicat un videoclip ironic la adresa trapperului Gheboasă/ Foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: Gheboasă nu e singurul motiv de scandal la Untold! Ce s-a întâmplat cu alți patru artiști care au urcat pe scenă, la Cluj

Gheboasă a primit amendă după concertul pe care l-a susținut la Untold

Versurile obscene nu doar că i-au adus multe critici trapperului, ci și o amendă.

”În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-a avut la dispoziţie.

În urma analizării informaţiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancţiune contravenţională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru «proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora»”, a transmis, marţi, Jandarmeria Cluj.

VEZI ȘI: Oana Pellea trage un semnal de alarmă după prestația lui Gheboasă de la Untold. „Puțină smerenie nu strică tuturor”

@deliaOaza ga…🍑🫶♬ original sound – Delia