Delia și-a pus fanii pe jar cu ultima fotografie. A renunțat la părul blond și… “O, Doamne, nu!”

Publicat: 14/03/2018 | 19:46

Delia este una dintre cele mai de succes cântăreţe din România, bucurându-se un public numeros, care o susţine şi o apreciază necondiţionat. Și-a obişnuit deja fanii cu schimbările radicale de look.

Dacă în urmă cu ceva timp și-a vopsit părul verde, Delia a opat acum pentru o nuanță mai închisă. Recent, pe contul personal de socializare, artista a urcat o fotografie în care apare cu părul lung și vopsit brunet.

Prietenii virtuali ai îndrăgitei cântărețe au reacționat imediat. Aceștia au avut păreri împărțite. “Cine-i bruneta?”, “O, Doamne! Nu! Mult mai frumos îți stă cu părul blond!”, “Ți-ar sta bine brunetă”, “Îți stă super bine, gagico! Îți scoate buzele în evidență!”, au fost câteva dintre mesajele celor care o apreciază pe Delia.

Delia a împlinit 36 de ani

Luna trecută, Delia a împlinit frumoasa vârstă de 36 de ani şi a petrecut alături de cei dragi până dimineaţă. Ca locaţie, vedeta a ales un pub din Centrul Vechi, pe care îl deţine soţul ei, Răzvan Munteanu, şi s-a distrat cu cei mai buni prieteni, dar şi colegi de breaslă.

Printre invitaţi s-au numărat şi Răzvan Simion, împreună cu Lidia Buble, care i-au adus un cadou inedit Deliei, cei doi au surprins pe toată lumea când şi-a făcut apariţia cu un mandarin la ghiveci. La fel ca şi cei prezenţi, artista a rămas uimită şi a filmat momentul.

„Tot ce mi-am imaginat de mică s-a întâmpat. Cred că totul vine din minte şi funcţionează. Este bine să ai un echilibru şi e bine să iei viaţa mai uşor. Trebuie să încerci să ţi-o faci aşa cum vrei. Viaţa mea în afara meseriei mele nu are nicio legătură cu niciun fan. Echilibru, poftă de viaţă, iubirea de sine, curiozitate, dorinţă sunt lucrurile pe care trebuie să le urmăm în viaţă”, a mărturisit Delia, de ziua sa de naştere.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult