Delia, tunsă zero. Imaginea postată de cântăreață în această dimineață

Publicat: 13/03/2018 | 16:02

Delia este una dintre cele mai de succes cântăreţe din România, bucurându-se un public numeros, care o susţine şi o apreciază necondiţionat. Și-a obişnuit deja fanii cu schimbările radicale de look.

Recent, pe contul personal de socializare, Delia a urcat o pictură în care apare tunsă la chelie.  Imaginea postată în această dimineaţă pe contul ei de Instagram a şocat pe toată lumea.

În urmă cu un an, a mai postat o altfel de fotografie, în care apărea tunsă… la chelie! Cu toate că fanii au cerut explicaţii, Delia nu a oferit niciun răspuns, preferând să menţină suspansul. Dacă o parte dintre admiratori au apreciat noul look, lăsând comentarii pozitive, alţii au sfătuit-o pe cântăreaţă să nu facă acest gest radical, în cazul în care este vorba doar de o fotografie prelucrată.

Delia a împlinit 36 de ani

Luna trecută, Delia a împlinit frumoasa vârstă de 36 de ani şi a petrecut alături de cei dragi până dimineaţă. Ca locaţie, vedeta a ales un pub din Centrul Vechi, pe care îl deţine soţul ei, Răzvan Munteanu, şi s-a distrat cu cei mai buni prieteni, dar şi colegi de breaslă.

Printre invitaţi s-au numărat şi Răzvan Simion, împreună cu Lidia Buble, care i-au adus un cadou inedit Deliei, cei doi au surprins pe toată lumea când şi-a făcut apariţia cu un mandarin la ghiveci. La fel ca şi cei prezenţi, artista a rămas uimită şi a filmat momentul.

„Tot ce mi-am imaginat de mică s-a întâmpat. Cred că totul vine din minte şi funcţionează. Este bine să ai un echilibru şi e bine să iei viaţa mai uşor. Trebuie să încerci să ţi-o faci aşa cum vrei. Viaţa mea în afara meseriei mele nu are nicio legătură cu niciun fan. Echilibru, poftă de viaţă, iubirea de sine, curiozitate, dorinţă sunt lucrurile pe care trebuie să le urmăm în viaţă, a mărturisit Delia, de ziua sa de naştere.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult