Denis Alibec, convocat de Contra pentru dubla amicală cu Turcia şi Olanda!

De: Cancan
Publicat: 05/11/2017 | 16:47

După o pauză de câteva luni bune de absenţă de la lotul naţional, Denis Alibec se regăseşte printre jucătorii selecţionerului Cosmin Contra pentru această dublă amicală. Convocarea lui Alibec a surprins cumva având în vedere că atacantul roş-albaştrilor nu trece prin cea mai bună formă. În lotul lui Cosmin Contra se mai regăsesc şi jucători ca Hanca, care la fel nu traversează cea mai bună formă dar şi fotbaliştii Bălaşa, Bancu, Florin Tănase şi George Ţucudean.

România – Turcia se joacă pe 9 noiembrie, la Cluj, de la ora 20:15 în timp ce România – Olanda se dispută pe 14 noiembrie, de la ora 21:00.

Cosmin Contra este neînvins pe banca tricolorilor având o victorie şi un egal. Contra l-a înlocut pe bancă pe Christoph Daum care a fost demis după ce a ratat calificarea la Mondialul din Rusia de anul viitor.

Iată lotul convocat de Cosmin Contra:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Nantes), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Florin Niţă (FCSB);

Fundaşi: Mihai Bălaşa (FCSB), Cosmin Moţi (Ludogoret), Vlad Chiricheş (Napoli), Dragoş Grigore (Al-Sailiya), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Alin Toşca  (Real Betis), Nicuşor Bancu (CSU Craiova), Cristian Ganea (FC Viitorul);

Mijlocaşi: Sergiu Hanca (Dinamo), Răzvan Marin (Standard Liege), Eric Bicfalvi (FC Ural), Mihai Pintilii (FCSB), Ovidiu Hoban (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Gheorghe Grozav (Karabukspor), Gabriel Torje (Karabukspor), Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Băluţă (CSU Craiova), Florin Tănase (FCSB), Constantin Budescu (FCSB);

Atacanţi: Florin Andone (Deportivo La Coruna), Claudiu Keşeru (Ludogoret), Bogdan Stancu (Bursaspor), Denis Alibec (FCSB), George Ţucudean (FC Viitorul)

Cristi P.