Derby interzis cardiacilor pe „Olimpico” » AS Roma – Juventus 3-4 »»

Publicat: 10/01/2022 | 00:10

Derby interzis caridiacilor pe „Olimpico” în runda cu numărul 21 din Serie A. AS Roma a pierdut dramatic duelul cu Juventus Torino cu 4-3, deși în minutul 70 echipa lui Jose Mourinho conducea cu 3-1 pe tabela de marcaj.  

Pe „Olimpico”, AS Roma a deschis scorul prin golul marcat de Tammy Abraham (min.11). Paulo Dybala a egalat pentru tornezi șapte minute mai târziu, dar echipa antrenată de Jose Mourinho s-a desprins după pauză la două goluri, graţie reuşitelor lui Henrih Mhitarian (min. 48) şi Lorenzo Pellegrini (min.53). „Bătrâna Doamnă” a revenit însă incredibil, punctând de trei ori în doar șapte minute prin Locatelli (min.70), Kulusevski (min.72) şi De Sciglio (min. 77).

Partida se putea termina, totuși, la egalitate însă  Pellegrini a ratat un penalty în minutul 83. S-a terminat 4-3 iar Juve și-a păstrat locul 5 în Serie A cu 38 de puncte, fiind la trei lungimi de Atalanta, care ocupă ultimul loc care duce în Champions League. De partea cealaltă, AS Roma se află pe locul 7 cu 32 de puncte.

Într-un alt meci, campioana Inter Millano a dispus de Lazio cu 2-1. Pentru echipa pregătită de Simone Inzaghi au înscris fundaşii Bastoni (min.30) şi Skriniar (min.67), golul lui Lazio fiind semnat de Immobile (min. 35).