Descoperire șocantă în Capitală! Ce a putut să găsească un bărbat în propria mașină

De: L.N.
Publicat: 08/02/2020 | 10:22

Un bărbat din Bucureşti, care şi-a lăsat camionul defect pe o stradă din Sectorul 5, a fost cât pe ce să facă un infarct în momentul în care venit să-și ridice autovehiculul de pe Splaiul Independenței. Bărbatul a deschis portiera mașinii și a dat cu ochii de… un cadavru. Terifiat fiind după descoperirea făcută, omul a sunat de urgență la Serviciul 112.

”În această seară, în jurul orei 19.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat că a găsit în vehiculul său de transport, lăsat pe Splaiul Independenţei, Sector 5, un bărbat decedat. Apelantul a precizat ca maşina se defectase şi urma să o ridice”, a transmis, vineri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul. Cadavrul a fost  ridicat şi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.